Judecatorii au ajuns la concluzia ca cele opt terenuri si un apartament pe care fostul ministru nu le putea justifica au fost dobandite legal.
Dan Ioan Popescu, fost ministru al economiei in guvernul Nastase, a scapat ieri de sechestrul pus in urma cu 20 de luni asupra terenurilor si imobilelor in valoare de 1,2 milioane de euro pe care, initial, nu le-a putut justifica in fata Comisiei de control al averilor demnitarilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).
Aceasta decizie a fost luata de Completul special care judeca litigiile privind averile nejustificate ale demnitarilor, dupa un proces care a durat aproape un an si jumatate.
Totodata, judecatorii au decis sa inchida acest dosar, ceea ce inseamna ca au ajuns la concluzia ca averea acumulata de Dan Ioan Popescu si de sotia sa, Elena Popescu, in perioada in care a fost ministru in guvernarea PSD, se poate justifica in totalitate.
Potrivit legii, Parchetul General sau Ministerul Finantelor Publice pot contesta hotararea de ieri a magistratilor, atacand-o cu recurs la Completul de noua judecatori al ICCJ.
Reprezentantii celor doua institutii au precizat ca asteapta ca magistratii sa motiveze decizia pe care au luat-o ieri, urmand sa decida apoi daca vor inainta recurs.
Imobiliare in valoare de 1,2 milioane de euro
La inceputul anului trecut, Comisia speciala de control al averilor demnitarilor a constatat ca fostul ministru Dan Ioan Popescu si sotia sa nu pot sa explice din ce venituri au achizitionat, in perioada 2000-2004, opt terenuri in localitatea Azuga, cu o suprafata totala de peste 5.400 de metri patrati, si un apartament de lux in Capitala.
Valoarea totala a acestor bunuri a fost calculata la peste 4.600.000 de lei, adica in jur de 1,2 milioane de euro. Controlul averii lui DIP fusese declansat in iunie 2005, la cererea procurorului general al Romaniei, Ilie Botos, care, la randul lui, daduse curs unei sesizari a Centrului de Resurse Juridice (CRJ), o organizatie neguvernamentala din Bucuresti.
CRJ reclamase faptul ca declaratiile de avere depuse de DIP in cei patru ani in care a fost ministru indicau ca exista diferente vadite intre bunurile pe care le-a dobandit in aceasta perioada si veniturile sale.
Din cele 23 de bunuri imobile - terenuri si apartamente - care s-au adaugat la averea lui DIP in timpul mandatului de ministru, terenurile din Azuga si apartamentul din Capitala nu au putut fi justificate de acesta in fata Comisiei speciale, care le-a pus sub sechestru asigurator si a trimis dosarul pe rolul instantei.
Procesul se putea finaliza in doua feluri: fie decizia Comisiei era mentinuta, iar bunurile sechestrate erau confiscate de stat, fie judecatorii constatau ca averea lui DIP e justificata, caz in care dosarul se inchide, iar sechestrul e ridicat. In final, magistratii ICCJ au inclinat pentru cea de-a doua solutie.