La Bucuresti, pot fi tratati zilnic peste 400 de romani cu dizabilitati.
Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, deschis ieri langa fostul Spital Panduri din Bucuresti, ofera servicii de fizioterapie, acupunctura, homeopatie, fitoterapie, laser. In plus, in acelasi loc pot fi tratati bolnavi cu diabet zaharat sau cu boli cardiovasculare.
Centrul, in interiorul caruia functioneaza mai multe institutii care se ocupa cu ajutorarea persoanelor cu handicap, ofera servicii medicale gratuite persoanelor cu dizabilitati din nastere sau dobandite care au asigurare de stat si trimitere de la medicul care ii evaluzeaza periodic.
Numai persoanele fara trimitere de la doctor vor beneficia contra cost de salile de fizioterapie echipate complet sau de piscina. In Centrul Panduri, deschis dupa 17 ani de la inceperea investitiei, va functiona in curand si un serviciu de tomografie computerizata, dupa ce se vor obtine toate aprobarile necesare pentru functionarea acestuia.
Medicii evalueaza gradul de invaliditate
Echipa de medici de la Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Panduri va oferi si servicii pentru afectiuni precum diabetul zaharat, afectiuni cardiovasculare, hipertensiune, hipercolesterolemie, afectiuni neurologice sau reumatologice etc.
In afara cabinetelor traditionale, cum este cel de oftalmologie, in centru se mai gasesc si laboratoare de testare la efort, ergospirometrie (analiza plamanilor) sau fizioterapie.
„Noi stabilim gradul de invaliditate, evaluam capacitatea de munca, facem programe de recuperare si reeducare functionala in urma accidentelor”, subliniaza doctorul Silvia Amarasteanu, directorul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca, una dintre institutiile care functioneaza in interiorul Centrului Panduri.
Tot in acelasi sediu isi vor derula activitatea si Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, Centrul National de Acupunctura si Homeopatie si Asociatia Ajutor pentru Batrani, Copii si Familie.
Centrul Panduri, al carui proiect a fost demarat in 1990, a fost realizat in parteneriat public privat si este cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est.
Tratamente fara internare
Conducerea institutiei subliniaza ca pacientii nu trebuie sa se interneze pentru a beneficia de tratament de recuperare gratuit.
„Avem posibilitatea sa tratam si in ambulatoriu. La solicitarea medicilor experti care asigura evaluarea periodica, tratam persoanele cu invaliditate care sunt in evidenta Ministerului Muncii, a Casei Nationale de Pensii sau a Caselor Judetene de Pensii”, spune Doina Neamtu, director stiintific al Institutului National de Expertiza.
Si persoanele care au suferit accidente de munca se pot recupera gratuit in cadrul centrului. In plus, acestia beneficiaza si de protezare fara a plati.
Finantare
Investitie realizata cu ajutoare de la cetatenii germani
Proiectul Centrului de Recuperare Neuropsihomotorie Panduri a fost lansat in anul 1990 de catre Asociatia Ajutor pentru Batrani, Copii si Familie, iar terenul pentru constructie, situat pe strada Panduri, a fost concesionat de Primaria Bucuresti.
Investitia initiala a Asociatiei in proiectul Panduri a fost de cinci milioane de marci, stranse din ajutoarele venite de la cetatenii germani, Rumanienhilfe Hamburg (Der Spiegel) si Biserica Evanghelica din Frankfurt.
Asociatia a investit apoi in acelasi proiect alte doua miliarde de lei. In 1993, finantarea Centrului a fost transferata la Primaria Capitalei, care a asigurat finalizarea proiectului, alocand in ultimii trei ani fonduri ce reprezinta peste jumatate din valoarea totala - de 11,5 milioane de euro, la care se vor adauga alte 1,2 milioane de euro pentru climatizare.