Horia-Roman Patapievici: "In mod insinuos, traditia incepe sa fie denuntata ca fiind o forma de extremism".

De curand, Asociatia „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta” a cerut Societatii Romane de Radiodifuziune sa dispuna oprirea difuzarii rugaciunii Tatal Nostru, care, impreuna cu Imnul National, e transmisa la inceputul si sfarsitul programelor zilnice ale posturilor publice de radio.

Motivul invocat a fost incalcarea neutralitatii confesionale a statului. In trecutul recent (noiembrie 2006), „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta” si-a legat numele de campania pentru scoaterea icoanelor din scoli, initiata cu cateva luni mai devreme de un profesor de filozofie din Buzau, care reclama autoritatii publice un lucru, pentru mine, straniu: acela ca fetita lui (11 ani, eleva la un liceu) sufera traume psihologice ca urmare a faptului ca e zilnic expusa imaginilor religioase crestin-ortodoxe, care practica „inferiorizarea femeii”, „afecteaza demnitatea personala a copiilor” si intretin o „atmosfera ostila si degradanta”, „ceea ce pericliteaza dezvoltarea mentala, spirituala, morala si sociala” a elevilor.

Am dat aceste citate din Petitia semnata in 12 August 2006 de profesorul din Buzau pentru a reaminti cititorilor ca aceste actiuni spun mai mult prin stilistica lor decat lasa sa se vada argumentarea lor. Argumentele sunt din registrul legal si retoric tipic pentru miscarile de drepturile omului din anii ‘90 ai secolului trecut. Stilistica, insa, apartine in mod clar fanatismului.

Suntem inca relativ insensibili la acest tip de fanatism (fanatismul anticrestin, deghizat in militantism de drepturile omului), deoarece mentalul nostru asociaza in mod traditional fanatismul cu religia, iar drepturile omului cu moderatia. Or, ceea ce au adus nou anii ‘90 ai secolului trecut in configurarea ideologica a modernitatii a fost legitimarea publica a unor privilegii de atitudine pentru anumite grupuri minoritare, revendicate de activisti in numele drepturilor fundamentale ale omului.

Cum se ajunge aici? Simplu: prin activismul unei minoritati care militeaza in numele drepturilor omului dupa principii leniniste. Fireste, nu este vorba de drepturile fundamentale ale omului, care sunt universale, ci de anumite privilegii de atitudine, discriminatorii in sens invers, care sunt bagate pe gatul majoritatilor, prin culpabilizare colectiva, cu ajutorul unui sofism de tipul urmator: acceptati privilegiul pe care il revendicam, facem pace; nu il acceptati, declaram razboi, pentru ca incalcati drepturile omului.

Astfel, o atitudine marginala (pentru o stare data a societatii) este promovata ca trebuind obligatoriu sa devina centrala; majoritatile cedeaza santajului emotional, elibereaza centrul, iar in golul astfel creat se instaleaza, triumfatoare, atitudinea marginala.

Dupa ce a bifat anul trecut actiunea „jos icoanele”, anul acesta „Solidaritatea pentru  libertatea de constiinta” se ocupa de actiunea „jos rugaciunea Tatal Nostru”. Scopul, probabil, este eliminarea sistematica a tuturor simbolurilor crestine din spatiul public.

Nu le reprosez actiunea (anticrestinii sunt liberi sa fie anticrestini), le contest insa camuflajul, pentru ca isi mascheaza anticrestinismul intr-o retorica de tip drepturile omului, ceea ce constituie o frauda. Aceasta asociatie nu militeaza pentru libertatea de constiinta (ceea ce tine intr-adevar de drepturile fundamentale ale omului), ci pentru libertatea de constiinta impotriva crestinismului (ceea ce face din ea o secta parareligioasa intre multe altele).

In vechime, centrul era fixat prin afirmatia „Dumnezeu exista”, iar pozitia extremista prin constatarea „Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!”„ (Psalmul 13, 1). Afirmatia „Dumnezeu exista” era considerata neutra si normala, iar negarea ei, „Nu este Dumnezeu”, era considerata nu doar gresita, nu doar extremista, ci nenaturala - adica rezultatul unui proces teoretic de falsificare si distorsionare a realitatii (noi am spune „de natura ideologica”).

Astazi, lucrurile s-au inversat: pozitia „Nu este Dumnezeu” s-a impus deja in societatile secularizate din Occident ca fiind neutra si, deci, normala -  ceea ce inseamna ca a devenit singura pozitie care nu are nevoie de explicatii pentru a fi acceptata. A devenit un dat, cum inainte un dat fusese afirmatia contrara. In schimb, afirmatia „Dumnezeu exista” a ajuns sa fie perceputa ca partizana, potential extremista si rezultatul unei constructii teoretice ideologizate.

La noi, declansarea asaltului asupra unui centru in mod normal ocupat de simboluri crestine a fost ilustrata de faptul ca intoleranta fata de acestea a putut fi prezentata public ca fiind neutralitate. In mod insidios, traditia incepe sa fie denuntata ca fiind o forma de extremism. Toata sfortarea unei asociatii precum „Solidaritatea pentru libertatea de constiinta” este sa impuna in centrul spatiului public, ca fiind neutra, pozitia de excludere a crestinismului dintre reprezentarile public acceptabile.

Metoda e sigura: va santaja institutiile noastre oportuniste si corupte cu „drepturile omului” si cu „legislatia europeana”. Altfel spus, va incerca sa redefineasca neutralitatea ca decurgand din ateism, iar extremismul din credinta. In acest mod, aparatorii pastrarii in spatiul public al simbolurilor care in mod normal, potrivit traditiei, se afla deja acolo vor putea fi prezentati ca extremisti, fanatici, adversari ai egalitatii de tratament si dusmani ai drepturilor omului.

In fond, insa, anume acesti aparatori ai conservarii unei stari de lucruri care nu face rau nimanui sunt centrul: centru pe care, acum, activistii cauta sa il redefineasca in asa fel, incat intoleranta lor fata de crestinism sa poata aparea ca fiind o „veritabila” neutralitate si o „adevarata” egalitate. Miza, cum vedeti, este instapanirea asupra centrului.