Boschetar in propria casa

Boschetar in propria casa

Un american traieste de sapte ani in masina parcata in curtea locuintei in care sotia nu-l mai primeste.

Un barbat din Pittsburg (statul american Kansas) a reusit sa-si aduca vecinii in pragul disperarii. Steve Graham, in varsta de 55 de ani, traieste de sapte ani in masina sa care sta parcata in curtea casei al carei proprietar este, alaturi de sotia sa, Donna.

Potrivit publicatiei „The Joplin Globe”, Steve a luat decizia de a nu mai locui sub acelasi acoperis cu nevasta lui in anul 2000, enervat la culme de faptul ca femeia pur si simplu nu-l intelege.

„Nu o sa agreeze niciodata ideea ca nu am o slujba si nu o sa ma intretina. Fac tot ce pot sa ma angajez si sa ies din impasul asta”, a explicat Graham, care si-a transformat autoturismul - un Buick Century din 1999 - in domiciliu stabil, in care radioul si televizorul sunt la loc de cinste.

Vecinii nu-l privesc deloc cu intelegere. Oamenii se plang ca acesta da muzica prea tare (de obicei aceleasi melodii), ca injura in gura mare si ca-si foloseste curtea pe post de toaleta. „Nu mai poti sa stai in tihna in propria ta curte”, afirma Linda Sanders, o femeie care locuieste peste drum de familia Graham.

„In fiecare zi este in curte. Niciodata nu intra in casa. Doarme acolo, tot acolo mananca, se uita la televizor, canta la chitara... Tot ce fac oamenii in casa, el face in curte”, spune un alt vecin, Kenny Waring. Si pentru ca s-au adunat prea multe, oamenii au hotarat sa rezolve problema cu ajutorul autoritatilor.

Familia Lindei Sanders alaturi de alti zeci de vecini care nu mai pot indura chinurile olfactive si auditive la care ii supune Steve Graham s-au prezentat in luna iulie in fata Comisiei orasului Pittsburg, cerand autoritatilor ca in perimetrul localitatii pe care o administreaza sa interzica oamenilor sa locuiasca in masinile lor, pe proprietati private.

Oripilati de mirosuri

Vecinii spun ca principala problema este ca barbatul nu intra in casa pentru a merge la toaleta, ci foloseste fara inhibitii curtea. Steve Graham neaga insa acuzatiile si spune ca atunci cand simte chemarea naturii da fuga la o benzinarie din apropiere, iar cand vrea sa faca dus merge la un prieten sau la un adapost al bisericii. Oamenii evoca insa episoade de cosmar prin care au fost nevoiti sa treaca.

Pe la mijlocul lui iunie, de pilda, Graham a dat foc gunoaielor pe care le-a strans in curte. Linda Sanders povesteste ca, in acea perioada, ginerele sau tocmai se intorsese din Irak, iar cand a simtit mirosul a fost oripilat. „Miroase exact ca in Bagdad”, a exclamat acesta, afirmand, totodata, ca mirosul este specific celui al excrementelor arzand.

Primarul orasului, Bill Rushton, a spus ca el nu a avut habar de aceasta problema si ca exista o prevedere care interzice oamenilor sa traiasca in rulote mai mult de cateva saptamani, dar nu face referire si la cei care traiesc in masini. Pe 5 septembrie, cazul „Graham” va ajunge in instanta.

BATRANETE DE COSMAR

Camin pe patru roti

Chiar daca pare destul de jalnica, situatia lui Graham nu este asa de rea precum a batranei Lee Sevilla, 71 de ani, care traieste de opt ani in masina. Ea nu are nici macar o curte, fiind nevoita sa-si petreaca noptile intr-o parcare publica din Playa del Rey, California, scrie cotidianul „Los Angeles Times”.

Dimineata, femeia se primeneste in toaleta unei benzinarii, unde ia si o cafea inainte de a pleca la munca. In ciuda varstei, ea a fost nevoita sa-si ia o jumatate de norma ca receptionera pentru a completa modestul ajutor social.

Lee Sevilla si-a pierdut casa in urma divortului si refuza sa se inghesuie in minusculul apartament al fiicei sale, care o mai ajuta cu bani din cand in cand. Singurul moment in care batrana se simte si ea om este duminica. Isi pune hainele bune pentru a merge la biserica in alta localitate, iar seara isi ia o camera la un motel. Cu ajutorul unui resou pe care il cara dupa ea, femeia isi gateste spaghete si mananca pe saturate. Tot atunci, femeia petrece o ora sub dus.

„Desi conditiile nu sunt cine stie ce, mie mi se pare minunat”, spune Sevilla. In toata aceasta viata trista, cea mai mare bucurie ii este catelusa Lisa, luata de la hingheri in urma cu zece ani, care i-a fost alaturi si la bine, dar, mai ales, si la rau.

Ne puteți urmări și pe Google News