Cea mai mare cursa de camile din lume a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, in orasul El Ayoun, din Maroc.
La cele sase probe au luat parte 468 de dromaderi, recordul anterior fiind detinut de organizatorii unei competitii care a avut loc la Dubai, cu 375 de camile, relateaza AFP.
Scopul manifestarii a fost acela de a promova cresterea camilelor in Sahara Occidentala, regiune desertica, anexata de Maroc in 1975.
M’hamed Draif, seful administratiei din El Ayoun, nu intentioneaza sa se limiteze la „camelodromul” din localitate, care a costat 800.000 de euro, si are in vedere infiintarea unui laborator medical de ameliorare genetica a speciei, precum si organizarea, anul acesta, a unui salon international dedicat camilelor.
Cresterea camilelor a inregistrat un progres spectaculos dupa anexarea Saharei Occidentale. Daca, in 1976, la El Ayoun nu erau decat 3.000 de capete, acum sunt circa 85.000. Potrivit Ministerului marocan al Agriculturii, 85a dintre cele 190.000 de camile existente la nivel national traiesc in Sahara Occidentala.