Barosul de la Bruxelles i-a impacat pe nemti cu polonezii

Barosul de la Bruxelles i-a   impacat pe nemti cu polonezii

Conduce Europa din biroul sau de la etajul al-13- lea din cladirea Berlaymont, Bruxelles, din 29 iunie 2004.

Putini sunt insa cei care stiu ca actualul presedinte al Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, si-a inceput cariera ca simpatizant al Chinei comuniste.

Barroso nu a reusit insa sa se impuna la Bruxelles, iar capacitatea sa de a tine fraiele Comunitatii europene a fost de multe ori pusa la incercare. In urma cu o saptamana, liderii europeni s-au intalnit pentru a discuta continutul viitorului tratat european, menit sa inlocuiasca Constitutia comunitara.

Sefii de stat au ajuns la un acord, insa evenimentul nu a fost lipsit de incidente. Polonia a cerut o schimbare a sistemului de vot, considerand ca presedintia germana a uniunii a defavorizat-o.

Inceputuri politice Crescand in Portugalia anilor ‘60, Barroso isi aminteste ca era obligat sa poarte uniforma militara. „Urasc uniformele”, a marturisit revistei „Times”. Experienta totalitarismului din Portugalia l-a facut sa se ingrijoreze pentru aceia care doresc obligatorie purtarea valului la femeile islamice si la musulmani. „Cred ca Marea Britanie are abordarea potrivita. Oamenii ar trebui sa poata alege sa poarte ceea ce doresc.”

JoseManuel Barroso si-a inceput cariera politica inca din timpul studentiei. In timpul revolutiei portugheze din 1974 a fost un lider al miscarii studentesti Maoiste MPPR si, potrivit BBC, a ales sa se implice in aceasta miscare radicala dupa ce unul dintre profesorii sai favoriti a fost batut in timpul regimului Marcello Caetano (succesorul dictatorului Antonio Salazar).

„Aveam 18 ani cand a izbucnit revolutia democratica in tara mea. Inainte nu puteam sa citim sau sa ascultam muzica pe care o doream”, a declarat el pentru „The Daily Telegraph”.

Schimbare de directie „Sunt un radical al acestor masuri. Daca exista un exces de libertate este mai bine, decat lipsa ei”, spunea Barroso. Cinci ani mai tarziu, el s-a alaturat Partidului Social Democrat, care l-a ajutat sa guverneze ca ministru de externe la inceputul anilor ‘90, apoi a ocupat scaunul de prim-ministru al Portugaliei (2002-2004).

Barroso, numit presedinte al Comisiei Europene in 2004, a preluat conducerea cu mari rezerve din partea clasei politice. Pana in 2004 a fost numit un singur presedinte (Roy Jenkins), din afara celor sase state fondatoare ale Uniunii Europene. Ca fost prim-ministru al Portugaliei si traind intr-un regim dictatorial fascist pana in 1970, el intelege mai usor aspiratiile noilor democratii din centrul si estul Europei.

Ca un economist liberal, trebuia sa fie capabil sa umple golul dintre vechea si noua generatie care a inceput inainte de razboiul din Irak. Pe deasupra, el era o figura noua. Cei doi prese-dinti anteriori lui Barroso - Jacques Santer din Luxemburg si Romano Prodi din Italia - au lasat in urma lor multe dezamagiri si speranta unui nou impuls.

Incercari de reformare esuate Conducerea Uniunii Europene nu este pentru cei slabi de inima, mai ales in aceste timpuri. Incercarea de adoptare a unei Constitutii europene a fost respinsa prin referendum in 2005 de catre Franta si Olanda. Guvernele au ignorat ori au respins recomandarea Comisiei de a face din Europa „cea mai competitiva si dinamica economie din lume” pana in anul 2010, considerand propunerea un afront personal.

Cand Barroso a devenit primul presedinte al Comisiei Europene  care s-a adresat vreodata Adunarii Nationale a Frantei, multi socialisti si comunisti au protestat si au interpelat. „Europa are nevoie in prezent mai mult de claditori decat de functionari”, considera Jean-Marc Ayrault, lider socialist.

Acuzatii la nivel inalt

La inceputul mandatului sau la Bruxelles, Barroso detinea doua apartamente in Lisabona, un apartament in Almanda si terenuri in Valpacos. In urma cu doi ani, credibilitatea executivului UE a avut de suferit.

Opozantii l-au acuzat de practici demagogice si favoruri politice si au propus o motiune de cenzura. Potrivit cotidianului „Herald Tribune”, Nigel Farage, membru  al parlamentului britanic, l-a acuzat pe Barroso ca a participat la o croaziera pe vasul magnatului grec Spiros Latsis.

Imediat dupa calatorie, Comisia Europeana a acordat zece sau 12 milioane de dolari santierului naval al lui Latsis, potrivit aceluiasi cotidian. In replica la acuzatiile ce i-au fost aduse, Barroso a declarat: „Acest atac face parte din miscarea populista, care incearca sa submineze Europa pe care incercam sa o construim”.

Sustinator al razboiului din Irak

Presedintele Comisiei a declarat ca a fost in excursie inainte de a ocupa scaunul executiv al UE, iar decizia de a acorda bani publici a fost luata de predecesorul sau, Romano Prodi. Farage si cei 76 de semnatari ai motiunii sperau sa ii afecteze imaginea lui Barroso chiar inainte de referendumul din Franta si Olanda, privind adoptarea Constitutiei europene.

Barroso a sustinut razboiul din Irak, in anul 2003, desi o mare parte a portughezilor s-au opus. El a gazduit summitul din Insulele Azore cu putin timp inainte ca razboiul sa izbucneasca, iar presa din intreaga lume l-a privit ca pe un subordonat al lui George W. Bush, Tony Blair si al prim-ministrului spaniol, JoseMaria Aznar. Opozitia spaniola il descrie pe Barroso ca un majordom al marilor puteri.

Impreuna cu Blair si Aznar, Barroso a dezvoltat un plan, in spatele usilor inchise, menit sa izoleze Franta si Germania, insa a continuat sa intretina relatii amicale cu cele doua state. Executivul UE considera alianta cu SUA de o importanta strategica pentru Europa.

Dupa ce a luat decizia de a reduce drastic deficitul bugetar al Portugaliei prin pactul european de stabilitate si de crestere economica in tara sa natala, Barroso si-a pierdut increderea si popularitatea de care se bucura. John Moylan il descrie ca fiind un politician consensual, care a reusit sa pastreze coalitia in timpul reformelor nepopulare. A reusit sa adopte o politica europeana si sa tina cont de parerea si dorintele publicului. In prezent, Comisia are ca prioritati cresterea economica, lupta impotriva saraciei si a terorismului.

CV Ascensiunea lui JoseManuel Barroso

> S-a nascut la Lisabona, la 23 martie 1956.

> Licentiat in Drept la Facultatea de Drept a Universitatii din Lisabona. De formatie este jurist specializat in relatii internationale.

> Este casatorit cu Margarida Sousa Uva, impreuna cu care are trei copii: Lu’s, Guilherme si Francisco, in varsta de 22, 19 si respectiv 17 ani.

> Membru al Miscarii Europene din 1991, anul reactivarii sectiei portugheze.

> A fost ministru de externe al Portugaliei intre 1991 si 1995.

> La 29 iunie 2004, el a fost numit in functia de presedinte al Comisiei Europene.

PORTRET PE SCURT

Experienta politica. „Barroso a traversat, in timpul carierei sale, spectrul politic de la un capat la altul, fiind intr-un trecut indepartat un militant al politicii de stanga maoiste, apoi prim-ministru de centru dreapta care a urmat o politica de piata libera si care, probabil, a obtinut o notorietate sau o reputatie internationala atunci cand a gazduit summitul din Azore” - John Palmer, director politic al Centrului de Diplomatie European, din Bruxelles.

Lipsit de popularitate. „Barroso s-a impus in mod original ca un mare tactician, dar nu a reusit sa devina un personaj complex” - Janis Emmanouilidis, expert in politica de integrare europeana la Centrul pentru Cercetare politica din Munchen.

Vinovat. „A existat un sentiment de eroziune printre francezi, privind rolul acestei tari in Europa. Barroso a scapat usor ca tap ispasitor, dar problemele care exista sunt mult mai adanci” - Yves Loiseau, jurnalist francez.

Apreciat. „Uniunea Europeana a ajuns puternica odata cu venirea lui Barroso ca executiv al Uniunii Europene. Parlamentul European s-a trezit, a observat ca i-au cazut dintii de lapte si ca a devenit o veritabila institutie europeana” - cotidianul ungar „Nepszabadsag”.

Flexibil. „Barroso are abilitatile unui bun presedinte al UE. Este un politician flexibil care si-a inceput cariera ca simpatizant al Chinei comuniste si a sfarsit ca lider al unui partid conservator” - cotidianul italian „La Republica”.

Ne puteți urmări și pe Google News