Exista o "idee" europeana de teatru, aceasta este in afara oricarui dubiu.

Formata in timp si afirmata geografic, ea poate fi identificata, reperata, chiar formulata. Aceasta evidenta nu este un loc comun deoarece i s-au intentat procese, s-au operat imprumuturi, pentru ca astazi sa fie iarasi confirmata.

Dincolo de rezerve, de grefele si reajustarile operate, ea ramane, aici pe Batranul Continent, termenul de referinta care alimenteaza miscarea critica si intretine procesul dialectic.

Izvorata din Occident, ea admite, chiar impune, Noul, chiar daca i se imputa destul de des conservarea defectuoasa, imperfecta a formelor.

Exista un actor „european” care sa poata incarna in mod evident aceste „idei” acceptate tacit de toata lumea? Bazele unei asemenea idei comune exista, si ele sunt confirmate de programele de invatamant.

Ele sunt plasate toate, explicit sau nu, in sfera sistemului lui Stanislavski la care se adauga disciplinele de formare, care variaza in detalii fara a afecta tintele primare.

Ceea ce leaga nu trebuie sa ascunda ceea ce ne face atat de deosebiti prin raspunsurile diferite date problemei adevarului si falsului, ordinii si dezordinii, prin ceea ce considera a fi superior si inferior in corp, iar aceste particularitati impregneaza actorii, devenind in cele din urma relevante.

De exemplu, nu e indiferent si nu poate ramane fara consecinte pe ce repertoriu national se lucreaza: una e formarea prin Racine si Marivaux, alta prin Buchner si Kleist si altceva prin Goldoni, Caragiale sau Myckiewicz.

Daca limba structureaza inconstientul - cum sustine Lacan -, la fel se intampla si cu jocul actoricesc. Actorul se sprijina pe geniul limbii sale integrandu-i datele sintactice, la fel ca si pe cele fonetice sau... argotice!

Ramanand complet european, el nu se implineste totusi decat in limba lui. O aude si face sa fie auzita, i se supune si se elibereaza de ea, prizonier indragostit si rebel nepotolit.

Jocul cu cuvintele presupune posibilitatea de a profita de o libertate imposibila altundeva, el permite aducerea la lumina a unor rezonante ascunse sau producerea unor rupturi, zguduiri permise doar de familiaritatea cu sintaxa.

George Constantin n-ar fi putut juca niciodata intr-o alta limba. Limba il izoleaza pe actor, dar ii acorda si libertatea de a se rataci, de a se regasi in deplina siguranta. Nu este prizonierul ei, ci executorul ei testamentar.

Fara a intra in considerente psihanalitice, trebuie sa admitem ca actorul intretine o relatie erotica cu limba sa materna, ca i se dedica integral si ca nu va putea niciodata sa se desprinda de ea.

Ratiune profunda, imposibil de depasit, care explica de ce nu exista un actor cu desavarsire implinit, cand isi foloseste cele mai ascunse resurse in alta limba decat a sa.

Exista incercari, o anumita familiarizare, dar un mare actor nu e niciodata solubil in alta limba, chiar daca si-o doreste. De aceea, diversitatea lingvistica a Europei intretine diversitatea actorilor ei.