Echilibru parlamentar rasturnat cu bombe

Echilibru parlamentar rasturnat cu bombe

Majoritatea antisiriana libaneza, lichidata sistematic prin atentate.

Peste 1.000 de persoane s-au adunat ieri in centrul capitalei libaneze Beirut pentru a lua parte la funeraliile deputatului antisirian Walid Eido, asasinat miercuri seara intr-un atentat cu masina-capcana.

Atentatul, produs intr-unul dintre cartierele musulmane ale capitalei libaneze, al-Manar, s-a soldat cu moartea a zece persoane, intre care si fiul cel mare al lui Walid Eido, precum si doi bodyguarzi ai deputatului asasinat. Walis Eido era membru al factiunii conduse de Saad Hariri, fiul fostului premier libanez Rafic Hariri, ucis intr-un atac similar in februarie 2005.

Raspuns sangeros la „tribunalul Hariri” Cortegiul funerar a fost deschis de o masina de pompe funebre care difuza versete din Coran. Sicriele in care se aflau Walid Eido si fiul sau, Khaled, au fost infasurate in drapelul national. Pe tot drumul spre moscheea martirilor din cartierul Kaskas multimea a scandat lozinci antisiriene, afirmand ca asasinatul este o razbunare pusa la cale de presedintele sirian Bachar al-Assad si de aliatul sau de la Beirut, presedintele Emile Lahoud. Acestia ar fi recurs la acest gest ca represalii pentru infiintarea Tribunalului international ce ar urma sa-i judece pe ucigasii lui Rafic Hariri.

„Walid Eido, martir al tribunalului si al razboiului terorist total”, titra ieri cotidianul de mare tiraj „an-Nahar”, care subliniaza ca asasinatul a venit la trei zile dupa adoptarea Rezolutiei 1757 a Consiliului de Securitate al ONU privind crearea instantei care sa-i judece pe ucigasii fostului premier. Regimul de la Damasc nu a facut niciun comentariu privind atentatul de la Beirut.

Unul cate unul

Ziarele de la Beirut fac o trecere in revista a asasinatelor politice comise in Liban de la moartea lui Hariri incoace. Comentatorii subliniaza ca sirul de atentate din ultimii doi ani au un scop evident - acela de a modifica majoritatea parlamentara.

Walid Eido este cel de-al treilea parlamentar al majoritatii antisiriene rezultate in urma alegerilor din mai-iunie 2005. Majoritatea absoluta in Parlamentul de la Beirut este de 65 de deputati intr-o Camera cu 128 de membri. La ora actuala insa, legislativul libanez a ramas doar cu 126 de membri. Majoritatea antisiriana dispune de 68 de mandate, cu doar patru peste pragul majoritatii.

In aceste conditii, ziarele spun ca asasinatele politice ar putea continua. „70, 69, 68... undeva, cineva tine o contabilitate morbida si incearca sa coboare sub cifra fatidica de 65, sub care majoritatea nu ar mai fi absoluta”, scrie „L’Orient du Jour”.

Ne puteți urmări și pe Google News