Grigore Cartianu: " De-a lungul vremii, au fost la moda discutiile despre baroni de tot felul - baroni ai politicii, baroni ai afacerilor ori ai sportului -, mai putin despre baroni de presa."

Nici nu ne-am pus problema existentei lor. Ei s-au dezvoltat insa ca orice baroni, amestecand principiile care dau bine la televizor cu combinatiile discutabile, scriind articole cu o mana si semnand contracte de publicitate cu cealalta.

Problema baronilor de presa a devenit vizibila mai cu seama dupa ce acestia si-au epuizat potentialul de credibilitate. Au dominat scena mediatica un deceniu si jumatate, gratie talentului lor gazetaresc si abilitatii de a se desprinde din schizofrenia presei comuniste.

Au facut lucruri memorabile, dar si porcarii istorice - de la gaina nascatoare de pui vii la industria santajului ori negocierea dosarelor. Cand au iesit din scena ori s-au trezit la marginea acesteia, au afisat o ura viscerala fata de generatiile de ziaristi care au preluat stafeta. In definitiv, o ura fata de presa epocii post-baroni.

L-am vazut pe Cornel Nistorescu, duminica, la emisiunea lui Mihai Tatulici. Cand a conditionat prezenta sa de absenta mea, am incercat un sentiment de mila: saracu’ nea Cornel, a luat-o pe urmele lui Cristoiu... Cand am vazut insa cu cata vehementa ii ataca pe ziaristii care nu si-au exersat condeiul pe vremea lui Ceausescu, m-am cutremurat: oare asa sunt condamnati sa esueze toti marii ziaristi?

Din fericire, raspunsul este nu. Nu-i voi vedea niciodata pe Cristian Topescu, Ovidiu Ioanitoaia sau Emil Hurezeanu, de exemplu, spunand ca dupa ei vin numai nulitati, numai agramati incapabili sa croseteze doua fraze. Dimpotriva, acestia - si altii ca ei, printre care regretatul Ioan Chirila - au avut intelepciunea de a miza pe valoarea tinerilor dornici sa le calce pe urme. Asa e in viata, asa e in orice meserie: lumea nu incepe si nu se sfarseste cu X sau cu Y.

Cu un mic efort de memorie, Cornel Nistorescu si-ar reaminti ca inclusiv ziarul pe care cu onoare l-a condus timp de sapte ani, „Evenimentul zilei” 1997-2004, a fost scris si condus mai ales de tineri. De Dan Turturica, de Sorin Tapai, de Carol Sebastian, de Dan Tapalaga, de Andrei Velea, de multi altii. Pe atunci, domnul Nistorescu nu parea sa aiba o problema cu varsta ziaristilor, ci doar cu valoarea ori non-valoarea lor.

Adevarul e ca nu exista generatii geniale si generatii tampite, ci doar oameni mai mult sau mai putin capabili. Fiecare generatie isi are caracterele si pungasii ei, valorile si mediocritatile ei. Nu putem vorbi despre un razboi al generatiilor in presa, ci doar despre refulari ale unor jalnice orgolii. Veteranul Ion Cristoiu se intelege foarte bine cu mult mai tinerii Gadea sau Ciutacu. Din ce-am vazut pana de curand, veteranul Nistorescu n-a aruncat cu microfonul, prin studio, dupa Melania Medeleanu.

In schimb, Ion Cristoiu n-a avut nicio retinere sa spuna, cu vreo 12-13 ani in urma, ca nu poate sta alaturi de „nemernicul” Sorin Rosca Stanescu (acum sunt tovarasi). Ori sa-l faca praf si pulbere, in 2004, pe fostul sau amic-asociat Cornel Nistorescu. D’ale baronilor...

Inainte de referendum, numerosi cititori ne intrebau, la telefon ori pe site-ul EVZ, „ce se intampla cu domnul Nistorescu?”. Nu se intampla nimic, le-am spus, omul are o parere politica, si-o sustine, sa-i fie de bine. Eleganta ma obliga sa-l apar in fata criticilor. L-am aparat chiar si atunci cand logica si argumentele jucau impotriva sa. De aparitiile TV - unde pauzele de gandire sunt transmise in direct - nu-l putea apara insa nimeni.

Intr-un fel, ii inteleg pe Nistorescu si pe Cristoiu. In anii ‘90, cand au manevrat magistral, s-au umplut de bani si de glorie. Din pacate, si-au gestionat inteligent doar banii.

Si mai au ceva in comun cei doi parinti ai „Bulinei” de pe vremuri: drama de a nu intelege ca respectul se castiga in fiecare zi. Nu se hraneste din amintiri si nu se mosteneste precum un titlu nobiliar. Iar privilegiul si povara de a decide in presa apartin acelora care, pe langa talent, mai adauga si un strop de sacrificiu. De exemplu, sacrificiul de a sta mai mult in redactie decat acasa ori in Paradisul Verde de la Corbeanca. Imi pare rau sa-i dau o veste proasta lui nea Cornel: traim vremuri in care presa nu mai poate fi condusa de pe terenul de golf, de la shopping sau de pe marginea piscinei.

Cititi si "Cine face legea in presa?"