Vladimir Tismaneanu: "Memoria, amintirea, asumarea trecutului sunt elemente vitale pentru o comunitate intemeiata pe valorile societatii deschise."

Reconcilierea fara identificarea responsabilitatilor nu este decat un deziderat politicianist. Reiau aici cateva dintre ideile prezentate in speech-ul meu de la conferinta „Ora Romania” tinuta la Bloomington (Indiana University) in martie 2007.

Am fost martor, in Parlamentul Romaniei, la momentul intr-adevar istoric cand presedintele Traian Basescu a prezentat concluziile si propunerile pe care si le-a asumat din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (apropo de cei care obiecteaza la cuvintele „Raportul Final”, ma grabesc sa spun ca este vorba de lucrarea finala a unei comisii si nicidecum de finalul dezbaterii privind comunismul romanesc).

Am asistat la o combinatie de comportament foarte deprimant, de-a dreptul huliganic, pe de o parte, si de comportament demn si responsabil, pe de alta. Adevarul este ca fara sustinerea continua din partea presedintelui, Comisia pe care am condus-o nu ar fi reusit sa-si atinga obiectivul.

Sa nu uitam: in cadrul campaniei din 2004, Traian Basescu nu a pretins ca a fost o victima a comunismului, nu a afirmat ca procesul de decomunizare va fi principala sa prioritate. S-a intamplat insa ca dinamica dezbaterilor politice a catalizat orientarea sferei publice spre reluarea discutiei asupra naturii dictaturii comuniste. Despartirea de comunism s-a dovedit a fi indisociabila de ruptura cu vestigiile politice, morale si sociale ale despotismului totalitar, iar presedintele a actionat si actioneaza in consecinta.

Activitatea Comisiei a avut de suportat presiuni enorme din punct de vedere psihologic, iar pe parcursul cercetarilor de arhiva si al scrierii Raportului, am aflat lucruri neplacute despre unii prieteni, a trebuit sa apar reputatia altora, am fost supus la un tir incredibil de insulte si calomnii.

Ceea ce s-a publicat impotriva mea, in ziarele si la televiziunile taberei nationalist-comuniste, dar nu numai, intra in categoria celui mai repugnant antisemitism. Intreaga mea istorie personala a fost maculata, sistematic, abject si cu diabolica perseverenta. Singura problema insa este ca ei nu-mi cunosc profilul psihologic. Le-am raspuns ca efectiv nu-mi pasa. Ba chiar dimpotriva, atacurile mi-au intarit convingerea ca ma aflu pe calea cea buna.

Important este sa vedem de ce a fost asa de urgenta abordarea unei teme din trecut pentru Romania si pentru Estul si Centrul Europei in general. Prin mandatul si consecintele activitatii sale, Comisia reunita de presedintele Basescu este prima de acest gen din tarile postcomuniste. Comisia noastra nu a avut putere de decizie si nu am avut ceea ce se numeste subpoena power drept de a soma in justitie.

Pe de alta parte, este singurul caz in intreaga lume postcomunista in care presedintele unei tari vine in fata parlamentului, fiind huiduit de catre paleo/neo-comunisti, de catre paleo/neofascisti, si afirma: acesta este un document oficial al statului roman; prin aceasta declar oficial regimul de 45 de ani ca fiind ilegitim si criminal. Regimul, nu ideologia, nu comunismul, ceea ce nu inseamna ca Raportul nu examineaza atent relatia dintre ideologia leninista si dictatura comunista.

Din punctul meu de vedere, a nu recunoaste responsabilitatea ideologiei revolutionare de stanga pentru catastrofa comunista inseamna sa inchizi ochii in fata evidentelor si sa ignori natura esentialmente noua a sistemului ideocratic totalitar. A se retine ca vorbesc despre responsabilitate, iar nu despre culpabilitate, concept care, atunci cand analizam idei, este cel putin problematic.

O alta chestiune tine de faptul ca un demers asemanator nu s-a facut in alte tari foste comuniste (experienta Comisiei pentru Investigarea Dictaturii PSUG a avut loc intr-o Germanie unificata, sub auspiciile si cu sprijinul activ si masiv al Bundestagului, in conditiile delegitimarii absolute a fostului partid comunist si a recunoasterii prin consens national a Securitatii-STASI drept organizatie criminala).

Asadar, ceea ce vedem in Romania este absenta unei expieri, a unei penitente, a unei cainte. In lipsa oricarui fel de ispasire, a oricarui regret, este greu sa ai parte de reconciliere, iar pe drumul spre reconciliere avem nevoie de adevar. Raportul nu a fost scris de pe pozitia dreptei fundamentaliste.

Documentul a fost conceput din punctul de vedere al valorilor civice liberale. Asta inseamna ca ne pasa de individ, ne pasa de drepturi individuale si, la fel, nu credem in vina colectiva si in acest sens nu credem in pedeapsa colectiva.

Dar cum poate avea loc reconcilierea, atat timp cat autorii crimelor continua sa se bucure de privilegii si isi sfideaza fostele victime fara nicio urma de remuscare? Cum spuneam, unul dintre lucrurile pe care le-am invatat a fost acela ca vointa politica, in cazul de fata sustinerea consecventa din partea lui Traian Basescu, deci din partea sefului statului, este fundamentala pentru reusita unui asemenea demers.