De data asta, e randul nostru sa atacam.

Sa scrii un articol negativ despre tara ta e sinonim, in Romania, cu brevetarea unei noi metode de sinucidere. Torni pe tine o canistra de benzina, dar iti dai seama ca nu a fost inventat inca focul. Si asa, mirosind a combustibil, cu lacrimile de o tona in ochi, dornic sa-ti iei viata si simtind cum lichidul de pe corp iti intra in piele si te ustura pana la sange, te apuci sa freci doua bete unul de celalalt, asteptand scanteia izbavitoare. Oricum, in Romania, zice-se europeana, privirea critica e tratata cu tandretea cu care e dojenita nevasta infidela din India traditionalista: putin ulei incins pe figura si-o sula infipta in ochisori. Obiceiul a traversat deja istoria noastra trista si arunca schije otravite in prezent.

Cred ca ni s-a urat cu binele. Pentru ca, crosetand pe marginea comparatiei de mai sus, pare ca ne-am aruncat, plini de voiosie, sa descoperim sensul vietii vesnice si, in schimb, am dat peste constatarea ca, vorba lui Urmuz, “omul moare ca o ceapa degerata”. Marturie sta articolul aparut in “Evenimentul zilei”, in 11 mai, intitulat “Europa sunteti voi!”. Oricine ar fi interesat sa-si dea un doctorat pe problema fecunditatii limbii romane, cand vine vorba de insulte, poate face un scurt periplu printre postarile ce au insotit textul. Cu siguranta veti pleca de acolo imbogatiti.

Si tot cu siguranta, veti fi tot mai siguri ca dialogul e deja un muribund de foame, cand unicul contraargument servit unui rationament e improscarea patimasa cu noroi. Se vede treaba ca este super cool sa faci pe moralistul, "gandind" cu sentimentul. Ca e mai trendy sa reactionezi intr-o clipita, decat sa actionezi, calm si cu detasare. Acolada: punem pariu ca intre romani si celebra mamaliga lucrurile sunt metafizic transate. La nivel de "activitate", genomul mioritic se identifica pe deplin cu polenta noastra traditionala: suntem "tari", atata cat timp dam in clocot.

Cand s-a terminat bolboroseala, incepem sa ne racim si sa ne asezam in matca noastra, undeva pe-o tava care ne da forma. Devenim, cat ai clipi, aidoma amestecului de apa si faina de malai: odata racoriti, ne lasam servil feliati de zmeul care s-a asezat la masa. N-avem nimic de comentat, nu mai miscam, nu caraim, nu spunem "nu". Ne pleostim si asteptam debili sa vina urmatorul clocot. In rest, faca-se, ca-ntotdeauna, voia cui o vrea. Acolada inchisa.

Ar fi usor sa ne ghidam dupa teoria conform careia orice text este un conglomerat de straturi interpretative. E o viziune eroica, in care cititorul, asemeni printului din povesti, se afla prins intr-o lupta continua si trebuie sa dovedeasca curaj si perseverenta ca sa poata invinge. Adevarul este insa ca textul despre vorbim aici nu trebuia infrant. Ci doar citit relaxat. Dar ce sa-i faci, in biata noastra paradigma, in care lucrul, obiceiul sau ideea sunt strict si exclusiv valorizate de prejudecata? Si, normal, monser, poti sa mai critici fara sa te injure maestrii? Ai dreptul sa te indoiesti, cand dreptul asta nu exista? Ai tu tupeul sa scoti mizeria de sub pres, daca tot sta ea bine unde e, gospodina-i multumita si musafirul se face ca n-o vede?

In Romania nu exista atacul. Uneori ai impresia ca, printr-un acord tacit, stimabilii cetateni care alcatuiesc aceasta tara au ajuns la un “mers al lucrurilor” unamim acceptat. Orice deranjeaza aceasta structura linistita si devreme acasa se situeaza la granita cu erezia. Si nu e nimic mai eretic decat sa te joci cu patriotismul la romani.

A fi patriot… e o chestiune ce pare sa tina de Inchizitie. A fi patriot in Romania pare o joaca de-a compromisul. Ai fost invatat de mic de parinti ca sotia ta trebuie sa fie, la casatorie, fecioara si afli, taman in noaptea nuntii, ca o cunosc toti baietii din sat. Drept raspuns tu-i spui: “Nu-i nimic, draga. Macar rochia asta de mireasa iti vine intr-un mare fel. Esti asa frumoasa…”. Momentan, traim intr-o tara de miri frustrati care, dupa ce le jura credinta vesnica fetelor imbracate in alb de langa ei, le duc acasa si le dau cu capul de pereti.

Uneori, ne place sa ne detasam de cuvantul “ROMANIA”, scris ca pentru orbi, in actele de identitate. S-ar intampla la fel si daca am fi italieni, spanioli, francezi, englezi, americani sau neo-zeelandezi. N-are nicio legatura cu o denumire anume, cat cu conceptul de tara. Nu e nimic haios, nici victorios, sa stai cu gleznele in praf si imbracat cu haine carpite, iar cineva din exterior sa te laude ca esti ospitalier. Cum naivitatea nu este o calitate, iar dezinformarea sau lipsa crasa de interes, lucruri peste care se poate trece lesne cu vederea. Si, domnilor, s-avem pardon, dar nu-i deloc "european". Iar daca asta-i o traditie, s-avem iarasi pardon, dar trebuie aruncata din caruta, ca pe o neputinta, de care sa te lepezi facand pe exorcistul.

Nu e nimic eroic sau demn de compasiune sa fii cetateanul unei tari care, dupa foarte mult timp, s-a incumetat sa arunce o privire in oglinda, iar acum alearga de nebuna prin curte, ingrozita de ceea ce a vazut. Si nu e nimic, in general, daca, macar din cand in cand, nu-ti permiti exercitiul de a-ti exersa patriotismul criticandu-ti cu dragoste tara in care ai crescut.

Cititi si Europa sunteti voi!