Ministerul-mamut care va coordona Finantele, Energia si Resursele va fi reorganizat in 60 de zile.
Doua luni vor mai trece pana cand noul Minister al Economiei si Finantelor va putea functiona dupa comasarea celor doua ministere - Economiei si Comertului si Finantelor Publice.
In acest rastimp, secretarii de stat din cele doua ministere vor lucra impreuna, departamentele vor ramane in forma actuala, iar noua institutie se va bucura de „doi ministri care au ales sa lucreze impreuna”, dupa cum apreciaza Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, facand referire la Sebastian Vladescu, fostul ministru al finantelor si viitorul secretar de stat in ministerul nou-format.
Plimbat intre doua sedii
In noul minister, departamentele care au activitati comune vor fi comasate. Mai mult, Ministerul Economiei si Comertului (MEC) nu mai avea prea multa treaba de facut, dupa cum spune Varujan Vosganian: „MEC nu mai administra un larg sector energetic, cum o facea in 2000, pentru ca o parte a fost privatizat, si nici nu mai este gestionarul pietei energiei care a fost transferata”.
Cu toate acestea, Varujan Vosganian se va plimba intre sediile ministerelor care au fost insumate deoarece, „cand vom discuta problema energetica, vom merge la MEC, iar Ministerul Finantelor ramane sediul principal”.
Astazi va fi prezentata guvernului ordonanta de urgenta pentru formula noului minister cu sapte secretari de stat. Din componenta fostului Minister al Finantelor vor ramane ca secretari de stat fostul membru PC Catalin Doica, Doina Dascalu, sustinuta de PNL, si Alice Cezarina Bitu. Acestora li se alatura Sebastian Vladescu, fostul ministru al finantelor, care il inlocuieste pe democratul Bogdan Dragoi, aflat in functie mai putin de sapte luni.
Din componenta MEC au ramas doar Darius Mesca si Eugen Tapu Nazare, iar in locul democratului Cosmin Mihai Popescu este asteptat un reprezentant UDMR.
Ieri-seara, reprezentantii UDMR ne-au spus ca nu s-a luat inca nicio decizie privind desemnarea unui membru pentru postul privind resursele minerale si complexurile energetice din minister.
Varujan Vosganian a afirmat ca pentru aceasta functie este asteptata optiunea premierului Calin Popescu-Tariceanu. Cert este ca, aseara, PNL si UDMR mai negociau reprezentarea in acest post.
Foaie de parcurs
IMPOZITE Impozitele nu se vor modifica in dezbaterile pe Codul Fiscal care vor demara in vara pentru anul viitor. Aceasta este promisiunea ministrului Vosganian, care spune ca dezbaterile vor viza doar masurile de diminuare a evaziunii fiscale.
CURTEA DE CONTURI Modificarea legii Curtii de Conturi nu poate face obiectul vointei unui singur partid, crede Vosganian, si de aceea ministrul spune ca va initia dezbateri cu toate grupurile parlamentare. Curtea de Conturi trebuie sa detina mai mult o functie de audit si „sa fie mai presus de ingerintele politice”.
FONDUL PROPRIETATEA Vor incepe consultarile legate de Fondul Proprietatea, spune Varujan Vosganian, afirmand ca aceasta institutie „trebuie sa fie rezultatul vointei politice a intregului parlament”. Astfel, ministrul va face ceea ce parlamentarii solicitau inca din momentul in care guvernul si-a asumat raspunderea, in 2005, pe pachetul de legi care includea si Fondul Proprietatea.
ENERGIA REGENERABILA Finalizarea strategiei energetice odata cu luna mai va aduce un capitol special, spune noul ministru al economiei si finantelor. Acest capitol va viza energia regenerabila si pe cei care vor folosi aceasta energie. Atentia ministerului in aceasta directie vine in acord cu obligatia Romaniei de a gestiona poluarea prin gazele cu efect de sera.