Vladimir Tismaneanu: "Sefii Securitatii din perioada regimului comunist poarta o indubitabila responsabilitate pentru crimele si abuzurile acelor ani."

Aceasta teza din Raportul Comisiei prezidentiale de analiza a dictaturii pare sa nu-l fi afectat catusi de putin pe Ion Stanescu, fost presedinte al Consiliului Securitatii Statului si ministru de interne.

Intr-un serial gazduit cu stranie generozitate de „Jurnalul National”, Stanescu profita de disponibilitatea Laviniei Betea pentru a debita vechile si extenuatele povesti despre orientarea „patriotica” a Securitatii dupa momentul „etnicizarii” („romanizarii”) ei.

Nu se spune nimic despre faptul ca Stanescu si-a datorat ascensiunea in PMR relatiei de familie cu Leontin Salajan (Silaghi), ilegalist de origine maghiara, ministrul fortelor armate sub Dej si la inceputul erei Ceausescu. Nu exista urma de cainta in declaratiile pline de emfaza ale fostului sef al Securitatii ceausiste.

Spre deoseobire de o Teresa Toranska, autoarea interviurilor cu fostii lideri comunisti polonezi aparute sub titlul „Oni” (Ei), Lavinia Betea practica stilul empatic chiar atunci cand anumite precizari devin indispensabile. Cercetatorul nu este doar un reportofon.

Nu se atinge sub nicio forma rolul Securitatii in ceea ce a fost, probabil, asasinarea doctorului Abraham Schechter, ani buni medicul personal al lui N. Ceausescu, al Elenei Ceausescu, dar si al lui Alexandru si al Marthei Cziko-Draghici (voi reveni). Stanescu a fost unul dintre membrii grupului aparatului de partid pe care s-a bazat Ceausescu in consolidarea puterii sale personale.

Prim-secretar in Oltenia, fost politruc in Ministerul de Interne in anii ‘50, dupa ce facuse Scoala „Jdanov”, era apropiat de Patilinet, Trofin, Verdet, Dinca si alti activisti din acest esalon mediu, favorizati de Ceausescu dupa 1965.

A fost numit sef al CSS prin despartirea acestei entitati de Ministerul de Interne condus de aparatcik-ul Cornel Onescu (fost si el colaborator al lui Ceausescu si al lui Rautu). Nu conteaza aici ce functii a mai detinut Stanescu dupa debarcarea de la carma Securitatii. Important este ca a fost si ramane un bolsevic pseudo-patriot, insolent si vindicativ.

Iata-l astazi prim-vicepresedinte a ceea ce se cheama Partidului Alianta Socialista (PAS). Fondat in 2004, PAS se proclama continuatorul verdetianului Partid Socialist al Muncii, inghitit de catre PSD-ul lui Adrian Nastase, Iliescu si Hrebenciuc. Discursul acestei formatiuni este virulent populist, colectivist si egalitarist.

La congresul de infiintare au participat ambasadorii Coreei de Nord si Cubei la Bucuresti, Paul Niculescu-Mizil si Paul Everac. In acelasi interviu, Stanescu vorbeste despre agentura sovietica din Romania in perioada premergatoare Declaratiei din 1964.

Intrucat numele sau apare in Raportul Comisiei prezidentiale pe lista sefilor Securitatii (p. 626), el imi rezerva un tratament aparte, lovind in mine prin referinta la tatal meu. Fara absolut nicio proba, afirma ca acesta ar fi fost agent sovietic si ca ar fi fost atentionat sa-si inceteze activitatile. Ma mir ca L. Betea nu a fost uimita de caracterul abracadabrant al acestei plasmuiri securiste si nu a cerut dovezi. Iata textul in cauza:

„L.B.: La ce nivel erau plasati acesti agenti NKVD? I.S.: Erau peste tot bagati. Ii interesasera Sovrom-urile, bagati in economie erau, in cultura... Chiar Tismaneanu, tatal lui Vladimir. Era agent si i s-a atras atentia (...). I-au chemat in sediul CC, nu la Interne, si le-am pus in vedere: „Sunteti cetateni romani. Trebuie sa incetati orice fel de activitate si orice fel de contact cu autoritatile sovietice, cu organele de informatii. Din momentul acesta intrati sub incidentele legii penale romanesti”.

Cei mai multi s-au incadrat si au inteles (...). Am constatat ca majoritatea s-a potolit si n-a continuat relatiile. Si tatal lui Tismaneanu s-a potolit.”

Simplu spus, spre a relua un lucru recunoscut chiar de Stefan Andrei in „Evenimentul zilei”, Leonte Tismaneanu nu a fost vreodata un activist de varf. Este mentionat in Raport alaturi de sute de alti militanti implicati in comunizarea tarii.

Daca nu ar fi fost amintit, as fi fost acuzat ca incerc sa ascund ceva. Nu am nimic de ascuns. Tatal meu a fost eliminat din aparatul de propaganda in 1958, iar in 1960 a fost exclus din partid si trimis la ceea ce se numea „munca de jos”.

A fost reprimit in 1964 si a lucrat, pana la pensionare, ca redactor la Editura Meridiane. Nu am descoperit vreodata numele sau in documentele interne de partid in care se vorbeste despre „agentura” sovietica. Nu exista nicio dovada ca ar fi fost vreodata „atentionat” sa inceteze contactele cu organele de informatii sovietice.

Daca Ion Stanescu detine probe ca tatal meu a fost agent, sa le produca public. Daca nu, consider ca este vorba de un atac nu impotriva tatalui meu, ci a mea. Cu atat mai grav cu cat se produce intr-o conversatie cu o persoana care se pretinde specialista in istoria PCR si care lasa aceasta calomnie neamendata.