Va raspunde Psihoterapeut Augustin Cambosie, vicepresedinte la Federatia Romana de Psihoterapie.
Mama mea a fost dintotdeauna o femeie foarte frumoasa, iar uneori ma simt complexata. Nu simt neaparat ca vrea sa ma domine, dar are momente cand atrage toata atentia asupra ei, desi nu m-a neglijat vreodata. Ba mai mult, m-a incurajat dintotdeauna sa fiu feminina. Nu inteleg ce se intampla de ma simt frustrata. Aceasta este o problema normala in dezvoltarea feminitatii si tine de modul de rezolvare a complexului lui Oedip. Rivalitatea apare pentru ca exista doua structuri puternice: mama (persoana seducatoare) si tu, care vrei sa o depasesti.
Ca sa treci de aceasta etapa, foloseste alte „arme”, de exemplu varsta. Dezvolta-ti propria seductie, nu prelua modelul mamei. Problema este ca nu prea poti controla obiectiv acest demers si de aceea iti recomand sa mergi la un psihoterapeut.
De fiecare data cand apare o problema, iubitul meu lasa responsabilitatile pe seama mea si isi gaseste o preocupare, iar eu nu mai am cum sa mai discut cu el. Mama lui l-a protejat mereu si s-a ocupat de tot. Ce sa fac? Barbatul care a fost sufocat mereu de grija mamei nu-si dezvolta spiritul competitiv. La maturitate, partenera barbatului va intra in conflict cu mama lui. La randul ei, aceasta va trece de la sufocarea fiului la sufocarea cuplului. Schimbarea nu apartine nici mamei si nici partenerei. Numai el poate face o modificare.
Trebuie sa-l aduci in situatia de a constientiza situatia, iar acest lucru se poate face numai prin psihoterapie, deoarece este vorba despre procese inconstiente. Fara sprijinul unui specialist, el ii poate spune mamei ca doreste sa fie lasat in pace deoarece este matur si are o sotie, dar, pe de alta parte, ii poate reprosa sotiei ca mama este unica si ca are nevoie de mai multa intelegere.