Steaua si Otelul au oferit joi un spectacol care i-a uimit pe microbisti.
Steaua si Otelul Galati au oferit, joi seara, la Constanta, cel mai frumos meci de fotbal vazut in Romania in ultimii ani. Partida, contand pentru sferturile de finala din Cupa Romaniei, a avut de toate: dramatism dus la extrem, un ritm nebunesc, fara timpi "morti", schimbari spectaculoase de situatie, multe ocazii de gol, si, in final, proba de foc: loviturile de departajare.
La sfarsitul primelor 90 de minute de joc, scorul a fost 2-2. Dupa prelungiri, s-a facut 3-3. La loteria penalty-urilor s-au impus "ros-albastrii" cu 5-4. Elevii lui Petre Grigoras au jucat deschis tot meciul.
Aceasta prestatie este in totala contradictie cu parerea conform careia valorile din fotbalul romanesc s-au nivelat numai in jos. Otelul, o echipa mica, a avut o prestatie chiar peste nivelul jocului practicat de echipa campioana, care, in acest sezon, a ajuns in grupele Ligii Campionilor. Steaua pare sa fi depasit criza de forma, cu exceptia compartimentului defensiv.
"A fost un meci nebun. Ar fi bine ca toate partidele sa fie asa", a fost concluzia lui Cosmin Olaroiu, antrenorul Stelei. "Ma bucur ca am aratat ca putem juca fotbal adevarat si nu cred ca Steaua a fost mai buna decat noi", a completat Marius Stan, presedintele de la Otelul.
Petre Grigoras "Daca nu se accidenta, Kim alerga si acum" La spectacolul total desfasurat pe stadionul "Farul" a contribuit din plin si Otelul Galati, care a avut o evolutie incantatoare in multe momente. Antrenorul Petre Grigoras a schimbat in aceasta iarna jumatate dintre titulari, dar a izbutit sa creeze o echipa spectaculoasa, in care s-au remarcat sud-coreeanul Kim Gil Sik, lituanianul Labukas si moldoveanul Boghiu.
De asemenea, Giurgiu si Szekely, doi fotbalisti adusi in aceasta iarna de la divizionara secunda "U" Cluj, au lasat o impresie excelenta. Tehnicianul Petre Grigoras a explicat cum a construit noul "unsprezece" de la Otelul, cu care ameninta toti granzii Romaniei.
EVZ: Otelul a condus de doua ori, dar n-a reusit sa-si pastreze avantajul. Nu regreti ca n-ai ordonat un joc inchis cand scorul va era favorabil? Petre Grigoras: Daca faceam prostia sa ne retragem, nu stiu ce sanse aveam contra uriasilor Thereau si Iacob. Dupa golul lui Boghiu, poate ca era logic sa ne "inchidem", dar asta e...
N-am ce sa le reprosez baietilor. Am pierdut la loteria penalty-urilor, unde s-a vazut experienta superioara a stelistilor. Ce sa-i fac lui Gado ca a ratat? Asta e, doar nu-i iau gatul! Si Semeghin a jucat slab, dar alta data a fost numarul unu in echipa. Important este ca am evoluat bine si am contribuit la un spectacol sportiv greu de egalat. Asa vreau sa joace mereu echipa mea.
Ai schimbat aproape jumatate dintre titulari...
Asa e, am schimbat mult. Ma bucur ca i-am gasit pe stranierii pe care-i avem. Toti au venit liberi de contract. Nu s-au dat bani pe ei. Nimeni nu mi-a impus sa-i folosesc. M-au fortat ei sa-i introduc in unsprezecele de baza.
Unde l-ai descoperit pe sud-coreeanul Kim, care pare cu o clasa peste multi "stranieri" veniti in Romania?
Kim si inca un sud-coreean au venit la noi la probe dinainte sa se termine turul. Pe celalalt nu l-am pastrat. N-am vazut multe secvente cu el inainte sa-l aducem. Acum a jucat foarte bine.
Probabil ca, daca nu se alegea cu o contractura, alerga si acum... La testele fizice, e mereu printre primii. Labukas e international in echipa Lituaniei, Gribauskas (n.r. - portarul de rezerva) este de asemenea foarte bun. Boghiu este un atacant interesant...
Cauti revansa in meciul de campionat? Nu vreau nicio revansa. Vreau doar ca echipa mea sa fie mai buna decat adversarul la fiecare meci, indiferent de numele acestuia.
"IMPRESARUL"NEAGEA
"Kim a renuntat la multi bani"
Ex-stelistul Rica Neaga joaca de doi ani in campionatul Coreei de Sud si el l-a propus pe Kim Gil Sik la Otelul. "Il stiu pe Kim de cand juca la Jeju United. Era unul dintre jucatorii importanti, dar echipa era de mijlocul clasamentului. M-am intalnit cu el in iarna, in Romania, si i-am explicat cum e fotbalul la noi.
Are mult mai multa determinare decat romanii. asta, la fel ca toti conationalii lui, alearga pana da boala in el! Interesant este ca el a renuntat la multi bani pentru a veni la Galati", ne-a dezvaluit Rica Neaga.
CUPA Romaniei
STEAUA - OTELUL 3-3 5-4 la loviturile de departajare
Marcatori: Nicolita (62), Bostina (78 - penalty), Ov. Petre (107) / Kim Gil Sik (21), D. Stan (90·3), Boghiu (104)
STEAUA: Andrey 8 - Saban 4, D. Goian 5, E. Baciu 5, Nesu 3 (34, G. Coman 4) - Nicolita 8, Ov. Petre 6, S. Paraschiv 5, Cristocea 4 (46, Bostina 7) - V. Iacob 6 (77, V. Badea 6), Thereau 6. Antrenor: Cosmin Olaroiu
OTELUL: Vatca 7 - Gado 4, Nogo 6, M. Baciu 5, Semeghin 4 (90, Boghiu 6) - Giurgiu 6, G. Paraschiv 6, Labukas 6 (98, Cr. Craciun 5), Kim Gil Sik 7 - J. Szekely 7, E. Jula 5 (71, D. Stan 6).
Antrenor: Petre Grigoras
Stadion: "Farul" - Constanta; Spectatori: 10.000; Arbitri: Cr. Balaj 7 - A. Onita 6, S. Stoianof 7
D. Stan gol: 0-1
Bostina gol: 1-1
G. Paraschiv gol: 1-2
Nicolita gol: 2-2
Gado ratare: 2-2
G. Coman gol: 3-2
Boghiu gol: 3-3
V. Badea gol: 4-3
Szekely gol: 4-4
Thereau gol: 5-4
DEBUTUL LUI ANDREY Doi portari celebri au pareri opuse despre brazilianul stelistilor Pro. Portarul brazilian Andrey Nazario Afonso a fost eroul Stelei chiar la meciul sau de debut. El a avut cateva parade spectaculoase, evitand o infrangere rusinoasa a "ros-albastrilor". Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla, i-a laudat prestatia. "Prima impresie este excelenta, pare o achizitie reusita.
Are o mobilitate buna si i-am remarcat, de asemenea, curajul. Vreau sa-l vad si-n meciurile urmatoare, pentru ca, la un portar, cea mai importanta este constanta in evolutii. A fost intrebuintat serios si fiindca nu l-a ajutat apararea.
Poate ca fundasii au vrut sa-l puna la treaba, sa vada de ce e in stare. Mi-a placut angajamentul Stelei, dar despre aparare n-are rost sa mai vorbim. A fost deranj mare acolo", a spus Helmut Duckadam.
CONTRA. Ion Voinescu, portarul de legenda al marelui CCA, nu s-a aratat impresionat de paradele reusite, ci a scos in evidenta greselile brazilianului. Andrey le-a dat mari emotii fanilor in primul minut al prelungirilor, cand a scapat in fata un sut al lui Kim, iar Labukas a tras in el de la doar cativa metri.
"La Steaua e un mare specialist care se ocupa de transferuri. Poate ca Mihai Stoica a jucat portar la nationala si nu stiu eu... Din cauza lui Andrey, Steaua era sa piarda meciul. De la mingea scapata de el, Otelul era sa dea un gol care putea fi decisiv. Nu are priza la minge. El s-a lungit in fata baloanelor trimise de adversari. In plus, nu reuseste sa domine careul. N-am nimic cu el, dar nu mi-a lasat o buna impresie", a spus "Top" Voinescu.