Rodica Culcer: "Daca este adevarat ca fiecare popor are conducatorii pe care-i merita, cum putem interpreta acest adevar in cazul Romaniei?"

 Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa stim intai de toate cine conduce tara.

Pana mai ieri puterea era relativ usor de definit: in ciuda frecusurilor inerente la romani, exista o coalitie de guvernamant si un presedinte care pareau a fi de aceeasi parte a baricadei, iar PSD era in opozitie.

Cine ar mai putea recunoaste insa aceasta stare de lucruri in actuala configuratie politica? In spatele coalitiei oficiale PD-PNL-UDMR se deseneaza o cu totul alta, pe care nu o banuiam acum doi ani, si anume o alianta informala, dar solida intre PNL-PSD-PC, tolerata de UDMR si cu participarea ocazionala a PRM.

Oricat ar parea de ciudat, PD nu este chiar atat de departe de acest aranjament pe cat se lauda liderii sai. Presedintele, singurul conducator ales prin vot direct de populatie, este practic izolat la Cotroceni de o coalitie tacita a partidelor, ajunse in parlament prin votul pe lista.

El nu se poate baza practic in acest moment decat pe simpatia populara, dar aceasta nu este niciodata sigura. Pentru majoritatea cetatenilor politica este o alta tara, in ale carei afaceri interne prefera sa nu se amestece.

Tot ceea ce s-a intamplat, toate metamorfozele prin care a trecut puterea politica in ultimii doi ani, isi au de fapt originea in rezultatul neconcludent al alegerilor din 2004.

Atunci electoratul a votat schimbarea doar pe jumatate: Alianta D.A. nu a castigat majoritatea voturilor, iar Traian Basescu a fost ales cu o majoritate infima.

Numai incompatibilitatea dintre presedinte si partidul condus de Adrian Nastase, cuplata cu dorinta PC de a fi intotdeauna la masa puterii, au dus la crearea coalitiei prezidate de premierul Tariceanu.

Nu este deci deloc surprinzator faptul ca astazi PC functioneaza ca o punte intre PNL si PSD si ca intre aceste doua partide se contureaza un parteneriat - sustinut de altfel de Dinu Patriciu, a carui firma a si finantat campania PSD din 2004.

Desi, teoretic, ar trebui sa fie pe pozitii opuse, liderii PNL isi insusesc aproape toate argumentele psd-istilor cand este vorba de suspendarea din functie a presedintelui si de modificarea Legii referendumului. Daca acum un an atacau PSD, astazi nu o mai fac.

Metamorfoze s-au produs si in interiorul PSD: in aprilie 2005, Mircea Geoana era ales presedinte al partidului cu o majoritate covarsitoare, pe o platforma vehement ostila lui Ion Iliescu.

Multi am crezut ca in PSD au invins fortele reformiste. Am crezut si ne-am inselat. Astazi, Mircea Geoana este ecoul lui Ion Iliescu, iar fortele reformiste din PSD s-au dovedit un balon de sapun. Luni de zile, presa a fost agitata de negocierile secrete dintre PSD si PD pentru a se dumiri in final ca alianta a fost de fapt incheiata cu liberalii.

Confuzia generala este sporita de prezenta PD in guvern. O retragere a acestuia ar fi clarificat tabloul general, fortand apropierea publica a PNL de PSD. Probabil insa ca Puiu Hasotti a avut dreptate cand a spus ca PD nu va pleca de la guvernare "cum nici cainele nu pleaca de la macelarie".

In aceasta configuratie politica, Traian Basescu s-a situat pe o pozitie  tot mai greu de aparat. Unite, PSD, PC si PRM pot determina suspendarea lui din functie. Chiar daca va castiga referendumul ulterior si va reveni la Cotroceni, sansele sale de a schimba "sistemul ticalosit" sunt minime.

Ne intrebam totodata cum voia presedintele sa schimbe sistemul avand in preajma persoane ca Stana Anghelescu si Elena Udrea, ambele legate de oameni de afaceri controversati care au roit si in jurul PSD. Ceva nu se leaga.

Singura cheie in care metamorfozele politice actuale devin coerente este cea economica. Indiferent ce promit, politicienii sunt in primul rand oameni de afaceri si nu vor schimba un sistem care-i favorizeaza.

Nici justitia nu va fi lasata vreodata sa-i controleze. Intimidarea procurorilor este de fapt scopul ascuns al actualelor manevre politice. Ar fi trebuit sa ne dam seama de toate acestea de mult, dar ne-am lasat mintiti frumos in fiecare campanie electorala.

In sfarsit, ca sa nu lasam fara raspuns intrebarea de la care am pornit, spunem si noi ce i-a spus lui Bill Clinton directorul sau de campanie: It’s the economy, stupid! O spunem doar ca sa ne racorim, caci de schimbat tot nu se poate schimba nimic.

Nu are cine.