Vizele de munca pentru Spania ar putea fi eliminate

Vizele de munca pentru Spania ar putea fi eliminate

Ibericii vor sa schimbe legislatia pentru romani, iar autoritatile italiene ii indeamna pe muncitorii imigranti sa-si denunte patronii ilegali.

Romanii ar putea pleca la munca in Spania fara vize, numai cu permise de munca, in perioada urmatoare. Ministrul muncii din Spania, Jesus Caldera, a declarat ieri, in cadrul unei intalniri cu omologul sau roman, Gheorghe Barbu, ca are in vedere modificarea legii nationale ce impune obtinerea vizelor de catre cetatenii romani care doresc sa lucreze mai mult de sase luni in Spania.

In acest moment, conationalii nostri, ca si ceilalti cetateni europeni, nu sunt obligati sa aiba vize pentru a calatori in Spania, decat in cazul in care doresc sa lucreze ca angajati pentru o perioada mai mare de sase luni, conform unei informari facute de Ambasada Spaniei la Bucuresti. 

Comunitatea din Veneto O situatie diferita este in Italia, unde numai in regiunea Veneto (zona din jurul Venetiei) se afla o importanta comunitate de romani. La sfarsitul anului trecut, numarul lor a ajuns la 60.000, barbatii fiind angajati in constructii, iar femeile in ingrijirea batranilor sau ca asistente medicale.

"Dupa parerea noastra, mai bine de 80a dintre muncitorii romani au, teoretic, dreptul sa munceasca in Italia, si pentru acest lucru nu trebuie sa aiba la ei decat cartea de identitate. Exista insa si unele restrictii, pe un an, pentru anumite categorii de lucratori", a declarat ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini.

Pe de alta parte, diplomatul italian a atras atentia romanilor care lucreaza in Italia fara forme legale ca au dreptul sa-si denunte angajatorii. Autoritatile italiene sunt hotarate ca, in cateva luni, sa elimine munca la negru si conditiile de munca necorespunzatoare, dupa cum a adaugat Mancini.

Meserii fara restrictii Piata muncii din Italia este deschisa pentru urmatoarele categorii de lucratori: constructori mecanici, agricultori, angajati pentru o perioada determinata, persoane care acorda asistenta si ingrijire la domiciliu, asistenti medicali si pentru cei cu studii superioare. Cei mai multi romani care muncesc in Italia activeaza in domeniul constructiilor.

Principala problema a tarii noastre in acest moment, conform ministrului Barbu, este faptul ca romanii sunt liberi pe o piata unde exista deschidere si unde pot sa-si gaseasca un loc de munca.

"Un rol foarte important revine angajatorilor care trebuie sa se adapteze noilor conditii in care se gaseste Romania acum. Ei trebuie sa gaseasca stimulente pentru ca lucratorii sa ramana in tara sau sa se intoarca pentru castiguri comparabile macar cu cele pe care le pot gasi in alte state", a precizat Barbu.

ROMANIA

Fara muncitori Aflat la un seminar privind imigratia, ministrul Barbu a atras atentia angajatorilor ca tara noastra se afla acum intr-un nou stadiu. "Pentru ca multi lucratori sunt in strainatate, exista sectoare cu deficit de forta de munca", a spus Barbu.

De aceea, patronii trebuie sa-si gandeasca politica in privinta imigratiei fortei de munca deoarece Romania poate deveni atractiva ca stat UE pentru muncitorii din tarile necomunitare.

Ne puteți urmări și pe Google News