Legile atractiei

Legile atractiei

Atractia intre femei si barbati nu se bazeaza exclusiv pe frumusete, ci si pe opiniile celor din jur care o constata, sustin psihologii britanici.

Desi acest lucru era intuit de mult timp, cercetatorii au stabilit in urma unor observatii stiintifice ca femeile se simt mult mai atrase de un barbat daca acesta este admirat de o alta femeie.

"Tindem sa credem ca lucruri precum atractia reflecta o decizie sau o alegere personala, insa studiile noastre au aratat ca aprecierile oamenilor cu privire la atractivitatea unei persoane pot fi influentate de felul in care o privesc ceilalti din jur", spune dr. Ben Jones, profesor in psihologie la Universitatea din Aberdeen.

Echipa sa a studiat impactul opiniei celorlalti cu ajutorul unui test in care au fost implicate mai multe voluntare. Acestora li s-au prezentat mai multe perechi de fotografii cu chipuri de barbati si au fost rugate sa indice care dintre figuri li se pare mai atractiva.

Ulterior, femeilor li s-au prezentat scurte inregistrari video cu aceleasi chipuri, insa fiecare barbat era asociat cu imaginea unei femei privindu-l cu diverse expresii pe figura, de la zambet pana la plictiseala, dezgust sau expresie neutra.

Dupa rularea imaginilor, voluntarele au trecut din nou prin testul initial. "Am descoperit ca a doua serie de imagini le-a determinat pe femei sa devina mai atrase de barbatii care erau priviti cu o expresie admirativa".

In cazul barbatilor voluntari, efectul a fost invers. Subiectii i-au gasit mai putin atractivi pe barbatii care, in imagini, erau insotiti de femei ce-i priveau cu o expresie admirativa.

Ne puteți urmări și pe Google News