MICI SECRETE, MARI EFECTE: Cea mai buna solutie pentru ventilatie
- Adam Popescu
- 10 ianuarie 2007, 02:00
Va raspunde Dr. ing. Teodor Teretean, membru al Asociatiei Inginerilor de Instalatii din Romania (AIIR).
In strainatate am vazut ca se acorda o mare atentie calitatii aerului de respirat. Mi se pare insa ca, daca deschidem ferestrele, tot aer poluat intra in casa. Asadar, care este cea mai buna solutie pentru o ventilatie de calitate? In functie de tipul instalatiei de aer conditionat, aerul proaspat (pentru ventilare) poate fi introdus pe cateva cai. Daca incaperea (biroul sau livingul) are doar „splituri”, ventilarea se va face intermitent, prin deschiderea ferestrelor. In acest caz, exista dezavantajul ca introducem si aer nefiltrat.
Daca incinta are un aparat „ductibil”, ascuns in tavanul fals, acesta este dotat, pe langa gurile de aspiratie aer recirculat si de livrare a aerului conditionat (prin guri de tavan), si cu o gura de aer proaspat, racordata, printr-un canal flexibil, la priza de aer exterior. Aparatul introduce deci continuu aer proaspat in incapere.
De exemplu, intr-o incapere cu patru persoane, fumatoare moderat, debitul necesar de aer proaspat este de 140 mc/h, care, iarna, necesita suplimentar maximum 1.800 W caldura (baterie de incalzire electrica sau cu apa calda), iar vara maximum 470 W frig (bateria de racire cu freon a aparatului).
Surplusul de aer proaspat introdus in camera trebuie evacuat fie cu un ventilator extractor cu clapeta, montat intr-o fereastra a incaperii, fie printr-un canal de ventilare naturala (din grupul sanitar).