Preţul la gaze ar putea exploda

Preţul la gaze ar putea exploda

E.ON Gaz România estimează scumpiri de 30 la sută a preţului gazelor la consumatori în 2008.

Conform unui raport publicat astăzi, preţurile la populatie vor creşte cu zece la sută în luna ianuarie a anului următor, pe fondul creşterii preţurilor la importurile de gaz.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că majorarea medie pentru întregul an următor la gaze şi electricitate nu va depăşi nivelul inflaţiei, estimată la 3,8 la sută.

Principalii producători de gaze din România, Romgaz şi Petrom, asigură aproximativ 60 la sută din necesarul de gaze, iar 40 la sută reprezintă importuri indirecte din Rusia.

România importă în prezent gaze la preţuri de 310-315 dolari pentru o mie de metri cubi, iar preţul gazelor din producţia internă, se situeză la nivelul de 470 lei pentru o mie de metri cubi.

Oficialii E.ON Gaz România au apreciat că preţul gazelor de pe piaţa românească este influenţat de scumpirea petrolului, în ultimele luni. Astfel, la 1 ianuarie gazele din import vor costa cu circa 20 la sută mai mult, iar până la sfarşitul anului viitor creşterea ar putea fi de aproximativ 60 la sută.

E.ON Gaz România, fosta companie Distrigaz Nord, furnizează gaze în judeţele Mureş, Sibiu, Harghita, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Hunedoara, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Iaşi, Bacău, Neamţ, Botoşani, Suceava şi Vaslui.

Ne puteți urmări și pe Google News