Pentru Laura Elena Stoica, din Bacău, lumea este colorată în roz şi plină de prinţese.
Laura Elena Stoica are 6 ani, locuieşte în Bacău, dar ar vrea să călătorească undeva în deşert, „unde este mult nisip şi sunt multe castele adevărate“.
Dar nu asta o preocupă cel mai mult acum, ci faptul că mămica îi va aduce la vară „un bebeluş adevărat“. Arde de nerăbdare. Fireşte, mai degrabă ar vrea ca bebeluşul să fie o surioară, dar se va bucura şi dacă va fi frăţior. Dacă va fi fetiţă, i-ar plăcea să o cheme Ariana. „Vreau să aibă un nume frumos, dar mai puţin frumos decât al meu“, explică ea.
Cei apropiaţi ei îi spun Lala. Aşa i-a rămas numele de mică, pentru că nu putea să pronunţe Laura, se prezenta „Lala“. Când va fi mare, ar vrea să fie în primul rând prinţesă, dar şi dansatoare şi doctoriţă, fiind „interesată de frumuseţe şi sănătate“. I-a căzut primul dinte de lapte Pentru Lala, lumea ideală este plină de prinţese şi este colorată în roz. În plus, „lumea este formată din oameni buni, oameni răi şi oameni băuţi“, mai spune fata. Îi place foarte mult să asculte muzică, dar mai ales să danseze. Se declară mare amatoare de păpuşi Barbie, de jocuri puzzle şi îi place să lipsească de la grădiniţă. Anul viitor va merge la şcoală. Îi va fi dor de un coleg de grădiniţă, de care îi plăcea, dar pe care e un pic supărată de-o vreme fiindcă „a început să vină îmbrăcat neglijent“.
Acum însă are o altă luptă de dus: tocmai i-a căzut primul dinte de lapte şi îi apare altul, nou-nouţ. Ce a făcut cu dintele de lapte? O „tranzacţie“ avantajoasă: i l-a dat Zânei Măseluţă, de la care a primit, în schimb, un castel şi o bucătărie de jucărie, în care apa chiar curge la robinet. „Moşul va veni prin uşă“ Laura îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun. E convinsă că va veni încărcat cu jucării, ca de obicei, mai ales că au vorbit cu Moşul şi părinţii, bunicii, mătuşa, unchiul, naşul şi nana. „Moşul va veni prin uşă, după ce îşi lasă în parcare sania cu reni fermecaţi“, explică fetiţa.
A învăţat şi o poezie, „La taifas cu Moş Crăciun“, cu care speră să îl uimească pe Moş şi să-l facă să-i îndeplinească toate dorinţele. Sunt multe. A scris o listă lungă de cadouri pe care şi le-ar dori. Printre acestea, o păpuşă mare cât ea, o tăbliţă cu cretă, casa cu cei şapte pitici, cizmuliţe, hăinuţe şi o pisică cu puf alb, adevărată.