Micuţul de 3 ani, din Dej, care a supravieţuit unei tragedii le aduce voia bună tuturor celor care îl văd.
Anton Sigheartău are acum 3 ani. În urmă cu doi ani, EVZ i-a spus Îngerul, pentru povestea lui incredibilă. Supravieţuise o zi şi o noapte în pădure, la temperaturi negative, lângă cadavrul mamei lui, moartă de frig. Acum, Anton are 3 ani, părul blond, ochii azurii şi un râs atât de tonic de te face să uiţi drumul greu până la casa lui şi maşina împotmolită în noroi. E curios, plin de poveşti şi pare să n-aibă nicio legătură cu drama prin care a trecut. Îi merge bine. Fascinat de avioane Anton îl aşteaptă pe Moş Crăciun, dar nu speră la prea multe cadouri; dintre „străini“ nu-i aduce nimeni în afară de EVZ, dar deja reporterii EVZ nu mai sunt nişte străini pentru că îl vizitează la fiecare sărbătoare. Oricum, are jucării „de tăte“ şi le arată cu răbdare, prezentând povestea fiecăreia. Când primeşte noul ursuleţ, se bucură din tot sufletul. Îi dă repede un nume, Pufi, pentru că e pufos.
Îşi ţine jucăriile în ordine. Cel mai fascinat e de avioane, iar când scoate binoclul dintr-o plasă, sare ca un iepuraş şi râde cu hohote. De altfel, e atât de mulţumit de câte jucării are, încât le oferă cu largheţe şi vizitatorilor, mai ales că iarna e pe drum şi atunci o să fie mai mult afară, prin zăpadă: „Am jucării de tăte şi avioane de tăte“. Cuminte şi prietenos Povesteşte pe limba lui, de copil de 3 ani, despre trei iezi-cucuieţi, despre o furnică ce duce oareşce în spate şi îngerelul care are grijă de el. După o scurtă pauză pentru răsuflare, începe explicaţiile despre conductele prin care va veni apa în casă şi ale găurilor deja făcute în podea în acest scop. „Şi pe acolo pot intra şi şoriceii... (râde sănătos) şi mie-mi plac şoriceii, apoi pe acolo va veni apa, aici lângă frigider... uite ce frigider avem“, spune dintr-o bucată. Trece apoi la prezentarea ochelarilor, primiţi nu de mult timp: „Trebuie să am grijă de ei şi să-i mai port“. E curios de orice. „Aia ce-i?“, întreabă, privind eticheta ursului de pluş. „E-tiche- tă, e-ti-che-tă“, repetă apoi, fascinat de cuvânt.
Anton aşteaptă cu mare interes toamna viitoare, când va merge la grădiniţă şi se va juca împreună cu copiii de vârsta lui. Pe dealul unde locuieşte cu mătuşa Monica şi bunica Maria mai sunt doar câteva familii, niciuna cu copiii de vârsta lui. „Acolo sunt mulţi copii şi se joacă... aici n-am cu cine, numai cu Moni. Mă joc cu ursuleţul şi cu avionul. Şi cu gol (mingea - n.r.)“, explică el.
Bunica îl soarbe din priviri: „Aşa-i de cuminte, aşa-i de prietenos...“ Când plecăm, copilul se joacă pe pat şi râde cu animăluţele de pluş. De la distanţă, l-ai confunda cu o păpuşă care râde. SUPRAVIEŢUITORUL Medicii au spus că a fost salvat de instinct Despre Anton s-a scris pentru prima dată în luna martie 2006. A fost o ştire-şoc: un cioban l-a găsit într-o pădure de lângă Dej, judeţul Cluj, lângă cadavrul mamei sale care a murit de frig. Anton Sigheartău avea un an şi cinci luni şi stătuse mai bine de o zi şi o noapte la temperaturi negative alături de trupul neînsufleţit al mamei sale.
A fost un supravieţuitor. Medicii au declarat atunci că pe micuţ l-a salvat instinctul, care l-a făcut să se ascundă câteva zeci de metri mai departe, sub un pat de frunze. Copilul a scăpat întreg din tragedie şi pare să nu-şi mai amintească nimic. Autorităţile l-au dat pe Anton în grija bunicii şi a mătuşii, deoarece tatăl său, Ocsi, obişnuieşte să bea. Totuşi, îşi vizitează fiul frecvent. Autorităţile locale au uitat de soarta micuţului imediat după ce s-au lăudat că-l vor ajuta. Primarul Ioan Ungur nu s-a ţinut de cuvânt când a spus că-i va acorda bunicii un ajutor social.
Recomandările noastre
