Fostul lider al minerilor a părăsit închisoarea, după 10 ani de detenţie. Plecarea a avut loc într-un ton patriotic, cu citate din filosofia nihilistă.

Dacă ar mai avea curiozitatea să se intereseze ce se întâmplă pe afară, filosoful german Friedrich Nietzsche ar fi, probabil, cel mai trist om din întregul univers. Şi pe bună dreptate, s-ar putea zice, având în vedere că, după ce nazismul i-a preluat câteva idei pentru a-şi fundamenta ideologia, iar Robert De Niro l-a citat prelung într-un film în care alerga să violeze o fată şi să-i omoare familia, de ieri, Nietzsche a ajuns şi unde se aştepta cel mai puţin: în gura lui Miron Cozma. „Înainte să vă spun cum mă simt, s-ar putea zice că mă simt bine, nu-i aşa? Nişe (n.r. - Nietzsche) avea o vorbă: «Ce nu te omoară te face mai puternic»“, acestea au fost primele cuvinte ale „Luceafărului huilei“, la părăsirea definitivă a închisorii, după 10 ani de detenţie.   Cele trei axiome

După scurtul periplu prin istoria nihilismului, Miron Cozma a revenit la aspecte ceva mai „lumeşti“. Prezentate ca fiind „nişte lucruri extrem de importante pe care vreau să vi le spun“, ideile lui Cozma s-au închegat în jurul celor trei axiome fundamentale prezentate de fostul lider al ortacilor de câte ori a avut ocazia, în ultimii zece ani: 1. Miron Cozma a făcut închisoare în locul altora; 2. Miron Cozma e bun, politicienii sunt corupţi; 3. Au crezut că-l distrug pe Miron Cozma, dar Miron Cozma este foarte bine, sănătos.

„Am făcut zece ani de puşcărie pentru că mi-am făcut datoria de lider de sindicat“, şi-a început acesta disertaţia, după care a sărit imediat la „spiritul Cozma“ („spiritul poporului român adevărat, care munceşte, care ştie să lupte pentru o cauză dreaptă“). Şirul narativ a fost încheiat brusc cu o apreciere despre România, care, cât timp a stat el în închisoare, ar fi devenit cea mai coruptă ţară din Europa.

Spre Timişoara, prin Voluntari După declaraţia făcută presei, Cozma s-a îndreptat către un cartier rezidenţial din localitatea Voluntari, de lângă Bucureşti, folosind centura oraşului (în condiţiile în care are interdicţie de 5 ani de a intra în Capitală şi Petroşani). Aici, s-a întâlnit cu prietena sa, urmând ca, în cursul serii, să ajungă alături de familie, la Timişoara.   La fostul său loc de muncă, eliberarea lui Cozma a trecut aproape neobservată. Ieri, în Valea Jiului, subiectul nu era foarte interesant pentru oamenii din zonă. „Ar fi bine să-şi vadă de viaţa lui la Timişoara. Văii Jiului i-au trebuit 17 ani să-şi schimbe imaginea negativă dobândită în urma mineriadelor“, spunea un localnic. În următoarea perioadă de timp, fostul lider al minerilor va sta la Timişoara în casa pe care fiul său o are într-un cartier de lux, unde mai au proprietăţi şi fotbaliştii Cristi Chivu şi Cosmin Contra. ISTORIE Traseul juridic al lui Miron Cozma > Iunie 1998 - Miron Cozma este condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru mineriada din 1991, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Este pus în libertate pe 9 iulie 1998. > Februarie 1999 - Curtea Supremă de Justiţie majorează la 18 ani de închisoare pedeapsa lui Cozma în dosarul mineriadei din 1991. Acesta ajunge din nou în închisoare. > Finele lui 2004 - preşedintele încă în exerciţiu Ion Iliescu semnează, în ultimele zile de mandat, decretul de graţiere a lui Cozma. Acest lucru aruncă în aer scena politică, ceea ce duce şi la reîncarcerarea fostului lider al minerilor. > Începutul lui 2005 - o anchetă scoate la iveală faptul că „Luceafărul“ se bucură de un tratament preferenţial în închisoare. Se lasă cu demiteri la nivel înalt în Direcţia Penitenciarelor. > 28 septembrie 2005 - Miron Cozma este condamnat şi în dosarul mineriadei din 1999, de la Costeşti, la zece ani de închisoare. Pedepsele se contopesc, iar Cozma rămâne cu un rest de pedeapsă de doi ani şi o lună. Începe un lung şir de cereri de eliberare condiţionată, terminate cu eliberarea definitivă de ieri. EVOLUŢIE Cele trei Românii ale lui Miron Cozma

Aproape 3.500 de zile. Atât a stat Miron Cozma în închisoare. Dincolo de gratiile puşcăriilor prin care a trecut, România s-a schimbat. Când a fost arestat prima dată, în ianuarie 1997, era printre cei mai puternici oameni din România: singurul lider sindical care reuşise să dea jos un guvern prin proteste şi violenţă, şeful necontestat al minerilor din Valea Jiului - la acea vreme, încă o bombă cu ceas.

În momentul în care lui Cozma i s-au pus prima dată cătuşe, România era o „tânără speranţă“ la poarta NATO şi UE, aflată imediat după prima alternanţă democratică la guvernare, cu un guvern Ciorbea încă timid şi nehotărât dacă să aplice sau nu concedieri în masă în minerit. În aceste condiţii, puterea lui Miron Cozma, chiar şi acuzat oficial pentru mineriada din septembrie 1991, era uriaşă. La mâna politicienilor

Puterea sa latentă a rămas însă intactă şi în arest, dovadă „explozia“ din februarie 1999, la câteva luni după eliberarea sa. Pentru trei zile, România a devenit ţara lui Cozma şi a ortacilor săi, care ameninţau din nou cu asediul Capitalei, deschizându-şi drum cu bolovanii aruncaţi către jandarmi la Stoeneşti, încurajaţi subtil de Partidul România Mare. Arestat în timp ce fugea cu autobuzul, pentru Cozma a început şi sfârşitul.

Dintr-un simbol al forţei impuse cu bâta într-o mână şi lămpaşul în cealaltă, Cozma a ajuns la cheremul instanţelor şi al regimurilor politice, incapabil să vadă România altfel decât prin gratiile celulei sau pe fereastra dubelor de poliţie care-l plimbau dintr-un penitenciar în altul.

A gustat libertatea pentru câteva zile când Iliescu l-a graţiat între două tururi de scrutin, în 2004. A intrat din nou în puşcărie atunci când Iliescu şi-a revocat decretul sub presiunea partidelor politice, inclusiv a PSD. Eliberarea sa i-a costat însă pe social-democraţi chiar guvernarea: UDMR şi-a motivat decizia de a sprijini Alianţ a D.A. declarând că au decis să-şi schimbe tabăra politică.   Cine mai are nevoie de Cozma?

Ieri, Cozma a ieşit în libertate într-o altă Românie decât cea din care a fost izolat în 1998. Minerii săi au devenit o categorie socială lipsită de coeziune şi blazată. PRM, partidul care l-a susţinut, a ajuns sub pragul de 5%.

În aceste condiţii, mai poate fi Cozma o ameninţare politică? Răspunsul analistului Cristian Pârvulescu este rezervat: „Doar dacă va avea cineva nevoie de el pentru a crea o mişcare de contrast, în raport cu care acel lider să pară democratic. Băsescu ar putea să aibă nevoie de Cozma, dar şi Vadim. Însă nu ştiu dacă Miron Cozma mai are potenţial pentru asta“.