Ne aflăm oare în pragul unui transfer de proprietate dinspre lumea în care vrem să ne integrăm spre alte meridiane?
Prosperitatea lumii euro-atlantice s-a clădit graţie investiţiilor provenind din SUA, Anglia, Franţa etc. Problema este că aceste ţări cheltuiesc azi mai mult decât au în vistierie şi importă mai mult decât exportă. Drept care, au acumulat împreună un deficit de cont curent care se apropie de 1.000 de miliarde de dolari şi sunt nevoite să se împrumute pentru a corecta dezechilibrul.
Creditorii sunt, inevitabil, cei care au surplusuri, adică marii exportatori de hidrocarburi - ruşii şi arabii; sau cei de bunuri de consum - în special chinezii. O fac cumpărând bonuri de tezaur, obligaţiuni, titluri de valoare occidentale.
În cazul Chinei, care a strâns uriaşe rezerve de dolari, este şi un mijloc de a-şi menţine competitivitatea, împiedicând aprecierea monedei naţionale. Doar că bonurile de tezaur americane cumpărate de chinezi nu s-au dovedit rentabile din cauza scăderii parităţii dolarului.
De aici planul guvernului de la Beijing de a plasa o parte din surplus la bursele internaţionale printr-un fond de investiţii guvernamental cu un capital de 200 de miliarde de dolari. Ce s-ar întâmpla dacă China, Rusia sau alte autocraţii ar cumpăra prin intermediari industrii occidentale?
Dacă noile puteri, reticente în a-şi deschide propriile pieţe şi registre contabile, ar achiziţiona importante active energetice din SUA ori UE sau companii care exploatează tehnologii de vârf? Sunt întrebări care încep să preocupe guvernele occidentale.
Iată de ce preşedintele Franţei încurajează crearea unor „campioni“ naţionali în domeniul energetic, contrar liberalizării promovate de Comisia UE; de ce Congresul american a reacţionat atunci când o companie din Dubai era pe punctul de a dobândi controlul porturilor din SUA; de ce guvernul german pregăteşte o lege care să permită verificarea prealabilă a ofertelor venind de la fonduri de investiţii statale şi de ce unele ţări din UE doresc ca problema să fie discutată la summitul de la Lisabona, în speranţa unei abordări unitare.
Recomandările noastre
