Medicii, legaţi de glie

Medicii, legaţi de glie

Tinerii doctori vor avea de ales: fie plătesc 20.000 de euro, fie se angajează să profeseze în ţară pentru următorii 14 ani.

Fie îşi plătesc şcolarizarea, fie lucrează în ţară timp de aproape 14 ani. Aşa prevede o reglementare a Ministerului Sănătăţii, cu scopul de a opri migraţia tinerilor doctori spre ţări cu oferte mai bănoase.

În forma actuală, reglementarea va fi aplicată numai în cazul celor care ocupă posturile scoase la concurs în plus faţă de numărul obişnuit de locuri. Astfel, în aproximativ trei luni, conducerea Ministerului Sănătăţii intenţionează să suplimenteze locurile scoase la concursul de rezidenţiat, pe specializările sau în localităţile cu deficienţă de personal.

Potrivit specialiştilor, în România există, la acest moment, prea puţini medici în terapie intensivă, medicină de urgenţă sau psihiatrie. Dacă actul normativ intră în vigoare până la sfârşitul anului 2007, acesta li se va aplica şi absolvenţilor de medicină care dau examenul de rezidenţiat în 2008.

Rezidenţii, obligaţi să înapoieze 20.000 de euro „Vrem să introducem rezidenţiatul pe post, în afara locurilor scoase la concurs. Vom stabili un număr exact de locuri în funcţie de anumite specializări (ATI, psihiatrie sau medicină de urgen- ţă) sau de zone defavorizate“, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii.

Astfel, dacă un absolvent de facultate se înscrie pe unul dintre posturile suplimentare, va şti de la început la ce se angajează.

„După ce termină studiile, trebuie să lucreze dublul perioadei în care s-a format în ţară. Altfel, este nevoit să-şi plătească studiile cu o sumă ce poate ajunge până la 20 de mii de euro“, a adaugat ministrul.

La un calcul sumar, ţinând cont că rezidenţiatul durează între trei şi şapte ani, ar înseamna că medicul respectiv ar fi obligat să rămână în ţară până la 14 ani.

Decât într-o comună fără curent, mai bine în companii Intenţia ministrului este însă contestată de medici. „Corect ar fi ca anumite comunităţi care nu au medic să facă un contract privat cu rezidentul respectiv, căruia să-i plătească studiile. Atunci l-ar putea obliga“, este de părere Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Nici medicii tineri nu par convinşi că ar rămâne în ţară dacă ar fi obligaţi printr-o astfel de măsură. „Este o idee bună pentru cei care vor cu tot dinadinsul o anumită specializare şi nu nimeresc pe locurile obişnuite. Dar nu cred că mulţi vor accepta să se ducă într-o comună unde nu au nici curent şi nu pot să-şi facă meseria. Se pot duce oricând pe un salariu de 2.000 de euro la o companie farmaceutică sau pe oricare alt post“, consideră doctorul Alin Apostol, fost lider al medicilor rezidenţi. ÎNVĂŢĂMĹNT Profesor la sat cu bani de la stat Proiectul ministrului sănătăţii nu este singurul de acest gen din România. Tinerii care provin din mediul rural şi vor să urmeze o facultate beneficiază de o bursă de la stat în valoare de 150 de lei lunar. Ei sunt obligaţi însă să se întoarcă după finalizarea studiilor în localitatea de domiciliu şi să predea la şcolile din sat. Iniţiativa statului nu a îndemnat foarte mulţi tineri să solicite aceşti bani, tocmai din cauza condiţiei impuse.

O situaţie similară a fost întâlnită în cazul Burselor Guvernului României, ajutor de la stat pentru tinerii care doreau să-şi continue studiile peste hotare. Aceştia erau obligaţi, la final, să se întoarcă în ţară şi să se angajeze în administraţia publică. (Eugenia Mihalcea)

Ne puteți urmări și pe Google News