Toyota reduce producţia

Toyota reduce producţia

Toyota,cel mai mare constructor de autoturisme la nivel mondial, a anunţat noi reduceri ale producţiei la uzinele din SUA şi Canada, prin prelungirea perioadei de odihnă a angajaţilor cu până la zece zile, la începutul anului viitor, pentru a ajusta oferta la nivelul cererii, transmite AFP.

În SUA, reducerile anunţate se referă la uzinele din statele Indiana şi Kentucky şi ar putea dura până la nouă zile. 

În  Canada,  liniile  de producţie vor fi oprite timp de zece zile, potrivit unui purtător de  cuvânt al Toyota. O suspendare similară este programată pentru  o  fabrică  de  asamblat vehicule deţinută în parteneriat cu General Motors în California, SUA.      

Reducerile de producţie se vor  concretiza prin zile de odihnă suplimentare acordate la începutul anului 2009 şi se adaugă altora anunţate anterior pentru SUA şi Canada.      

În noiembrie, constructorul auto japonez a anunţat că va prelungi perioada de vacanţă a angajaţilor din SUA şi Canada, în decembrie, cu două zile.    Toyota este afectată de consecinţele crizei financiare internaţionale,  respectiv restricţionarea accesului la împrumuturi şi scăderea volumului cheltuielilor întreprinderilor sau persoanelor fizice.     

Compania a luat, deja, o serie de măsuri pentru a evita acumularea  de maşini nevândute pe stoc. Astfel, Toyota va concedia 3.000 din cei 6.000  de angajaţi sezonieri la fabricile sale din Japonia, până în  martie  2009,  şi va reduce cu 10% bonusurile acordate managerilor.

Ne puteți urmări și pe Google News