Tăriceanu, ultimul tramvai

Tăriceanu, ultimul tramvai

Premierul a avut ieri mari emoţii privind mandatul său de parlamentar de Ilfov, pe care l-a obţinut în cele din urmă datorită scorului bun al PDL în judeţ.

BEJ Ilfov l-a anunţat, oficial drept deputat, în jurul orei 19.00, în urma redistribuirii mandatelor. Paradoxal, Tăriceanu era încurcat de un coleg de partid, Hubert Ştefan Thuma, care a obţinut cu 18 voturi mai mult în alt colegiu. Acesta n-a câştigat însă, ultima redistribuire dând locul de deputat PDL.

Premierul, în tensiune

Ieri-dimineaţă, o ştire-bombă ajunge în redacţii: Tăriceanu are emoţii pentru intrarea în parlament, culmea, pe baza unei legi promovate chiar de liberali. Premierul s-a situat pe primul loc în colegiul său, în urma scrutinului, cu 10.121 de voturi, fiind urmat de Sorin Minea (PDL), cu 8.326 de voturi. În Colegiul numărul 3, democrat-liberala Mihaela Ioana Şandru se află pe locul I, cu 11.760 de voturi, fiind urmată de liberalul Ştefan Thuma, cu 10.139 de voturi.

Sistemul actual de redistribuire a voturilor din colegiile neadjudecate direct din scrutin (50% + 1) a determinat situaţia în care nu era sigur că Tăriceanu adună resturile de voturi din judeţul Ilfov, deşi se afla pe primul loc în colegiu. Şi asta câtă vreme există un liberal care aşteaptă rândul la adunarea resturilor, având un număr mai mare de voturi. În cazul acesta a fost vorba despre un plus de 18 voturi în favoarea lui Thuma. Cum a scăpat premierul Situaţia lui Tăriceanu s-a lămurit abia ieri după-amiază. Biroul Electoral Central a stabilit numărul final de mandate pe judeţe, iar şansa lui Tăriceanu a fost că PDL a obţinut două mandate, şi nu unul cât obţinuse la nivel judeţean. În acest caz, PDL a luat locul în parlament al lui Ştefan Thuma, iar Tăriceanu va reprezenta PNL în legislativ. În cele din urmă, Ilfovul va trimite în parlament patru deputaţi: Mircea Marin şi Mihaela Şandru (ambii de la PDL) Tăriceanu (PNL) şi Gabriel Oprea (PSD).

CITIŢI ŞI:

Blaga: „Dacă scăpăm de Călin, dau de băut“

Luminiţa Anghel: „N-am putut să cumpăr voturi“

EDITORIALUL EVZ: Tăriceanu, lovit de uninominal

SENATUL EVZ: Iluzia normalităţii comuniste

MIRCEA MARIAN: Oare Băsescu ştie ce să facă?

PDL dă speranţe PSD să ademenească liberalii

PSD a luat faţa PDL cu 90.000 de voturi

Partidele au numărat victimele uninominalului

Ne puteți urmări și pe Google News