Silviu Prigoană: "Şefii nu m-au lăsat să lupt cu Năstase"

Silviu Prigoană: "Şefii nu m-au lăsat să lupt cu Năstase"

Omul de afaceri ar fi vrut un adversar mai puternic, ca să aibă bucuria succesului.

Alegerile parlamentare desfăşurate duminică au avut şi învingători din rândul vedetelor. Silviu Prigoană şi-a adjudecat un loc în Camera Deputaţilor, câştigând în Colegiul 15 Bucureşti, cu un confortabil 58,9%. Principalii săi oponenţi, Mihaela Mândrea (PSD+PC) şi Pietro Ionescu (PNL), ambii fără notorietate, au strâns, împreună, doar 32,4% din sufragii. „Evenimentul zilei“: Cât de mult v-a bucurat rezultatul pe care l-aţi obţinut? Silviu Prigoană: Era previzibil. Imprevizibil a fost pentru mine insuccesul lui Tăriceanu. Să fii la guvernare, să fixezi data alegerilor cum îţi convine, să-ţi alegi colegiul care-ţi convine, să ai bugetul ţării la dispoziţie şi să nu câştigi (n.r. - deşi cu emoţii, actualul premier a câştigat mandatul de deputat de Ilfov)... S-a demonstrat că pe anumiţi politicieni nu i-a mai dorit poporul. În general, ei câştigau pe liste. Credeţi că perdanţii şi învingătorii sunt exact cei antipatizaţi, respectiv, simpatizaţi de alegători?  Nu. A fost din nou ca la piaţă. Mulţi au câştigat pentru că au plătit voturile. Uninominalul ăsta a fost o chestie şi de „cine dă mai mult“. În calitate de deputat ales, nu redistribuit, mă voi lupta să introduc obligativitatea votului. Niciun candidat n-o să- şi permită să cumpere 50% +1 din voturile unui colegiu. Sumele ar fi exorbitante. Aţi fi câştigat şi dacă nu aţi fi candidat într-un colegiu din sectorul 3? Cu siguranţă. Şi dacă aţi fi avut nişte contracandidaţi mai cunoscuţi? Eu mi-aş fi dorit să am nişte contracandidaţi mai vizibili. E important şi pe cine ai avut contracandidat, ca să ai bucuria succesului. Una e să devii campion mondial după ce te-ai bătut cu un novice şi alta e să devii campion mondial după ce te-ai bătut cu un vicecampion. Mi-ar fi plăcut să mă lupt cu greii partidelor: cu Adrian Năstase... Cine nu v-a lăsat să vă duceţi peste Adrian Năstase la Mizil? Am şi eu şefii mei de partid care iau hotărâri. Când intri sub sigla unui partid, începi să fii disciplinat.

Silviu Prigoană, deputat PDL: "Una e să devii campion mondial după ce te-ai bătut cu un novice şi alta e să devii campion mondial după ce te-ai bătut cu un vicecampion."

CITIŢI ŞI:

Blaga: „Dacă scăpăm de Călin, dau de băut“

Luminiţa Anghel: „N-am putut să cumpăr voturi“

EDITORIALUL EVZ: Tăriceanu, lovit de uninominal

SENATUL EVZ: Iluzia normalităţii comuniste

MIRCEA MARIAN: Oare Băsescu ştie ce să facă?

PDL dă speranţe PSD să ademenească liberalii

PSD a luat faţa PDL cu 90.000 de voturi

Tăriceanu a intrat în parlament în ultima secundă

Partidele au numărat victimele uninominalului

Ne puteți urmări și pe Google News