Grupul de somalezi care a sechestrat o navă cu echipamente militare la bord, aflată sub pavilion ucrainian, a anunţat că este pregătit să renunţe la aceasta.
Unul dintre purtătorii de cuvânt al piraţilor a precizat că "eliberarea navei este doar o chestiune de timp". Cu toate acestea, nu au fost oferite informaţii cu privire la detaliile legate de răscumpărare. Iniţial, suma cerută a fost de 20 milioane de dolari.
Atacurile piraţilor somalezi din ultima vreme au dus la o preocupare generală cu privire la această situaţie. Luna trecută ei au mai atacat un petrolier saudit, care avea la bord o încărcătură de peste 100 milioane de dolari. Negocierile legate de eliberarea acestei nave şi ale celor 25 de membri ai echipajului sunt în curs de desfăşurare.
Nava ucraininană "MV Faina" a fost sechestrată pe 24 septembrie şi are la bord un echipaj de 21 de marinari, 33 de tacuri, lansatoare de grenade şi muniţie.
Somalia nu a mai avut un guvern naţional de aproximativ 17 ani, situaţie care a încurajat o creştere a încălcării legii, atât pe uscat, cât şi pe apă.
Sursa: BBC