Giganţii energetici strâng cureaua în faţa crizei

Giganţii energetici strâng cureaua în faţa crizei

Marile companii energetice din Europa au început să simtă efectele crizei economice din ultimele luni şi, rând pe rând, anunţă că strâng cureaua.

Cel mai mare grup independent de profil din lume, Gaz de France-Suez, a spus, ieri, că îşi reduce cheltuielile cu un miliard de euro, din cauza deteriorării mediului economic, potrivit Reuters. Grupul francez a arătat că restrângerile vor duce la economii de 800 milioane euro anual până în 2011. Pe site-ul GDF, compania arată că are pierderi din cauza majorărilor preţului gazelor, pe care nu a reuşit să le transfere în totalitate în tarifele finale. De asemenea, nemţii de la E.ON şi RWE se gândesc la reduceri de cheltuieli tot de un miliard de euro anual.

Nici petroliştii nu sunt ocoliţi de greutăţile provocate de criză. Ieri, MOL informa Bursa din Budapesta că va reduce cheltuielile de capital cu 35% în 2009, pentru a economisi 100 milioane euro.

În România, Petrom a anunţat deja diminuări ale bugetului de cheltuieli şi întârzieri ale proiectelor. Astfel, investiţiile planificate la rafinăria Petrobrazi sunt amânate cu un an, deşi ţinta a rămas majorarea capacităţii de rafinare de la 4,5 la 6 milioane tone pe an. OMV a arătat că reduce cheltuielile opera- ţionale cu 300 milioane euro până în 2010, inclusiv în România, unde programele vor fi prioritizate. Lovită de criză este şi Rompetrol, care a anunţat, săptămâna trecută, că producţia diviziei de petrochimie va fi redusă la jumătate în următoarele două luni, iar un sfert dintre angajaţi vor intra în şomaj tehnic.

Ne puteți urmări și pe Google News