Grigore Cartianu, "Cronicarul anului 2006", elogiază competiţia care îi poartă numele lui Ioan Chirilă.

Grigore Cartianu a fost „Cronicarul anului“ în 2006. A câştigat cu texte publicate în „Evenimentul zilei“, corespondenţe de la Campionatul Mondial din Germania. Fost redactor-şef adjunct de la EVZ, în prezent redactor-şef la „Adevărul“, Cartianu şi-a păstrat nealterată pasiunea pentru gazetăria sportivă şi vorbeşte cu evlavie despre Ioan Chirilă, la care se raportează ca la o iubită figură paternă. Dintre toate trofeele câştigate de jurnalistul Cartianu de-a lungul timpului, la premiul care îi poartă numele lui Ioan Chirilă n-ar renunţa pentru nimic în lume. Când e liber, Grigore obişnuieşte să joace fotbal în sufragerie cu fiica sa cea mică, Iulia. „Jucăm pe cupe, pe trofee de-ale mele. Ea a pus ochii pe placheta de bronz cu semnătura lui Nea Vanea, a trebuit să-i explic de ce la aceea ţin atât de mult încât nu i-o dau nici ei...“.

Esenţa meseriei de ziarist

EVZ: Ce înseamnă Premiile „Ioan Chirilă“ pentru jurnalismul sportiv? Grigore Cartianu: Au rămas singura com petiţie serioasă. Singurul premiu care contează, marele premiu al presei spor tive, e cel care poartă numele lui Ioan Chirilă.

De ce a câştigat Grigore Cartianu în 2006? Pentru că a fost an cu Campionat Mondial, şi eu mi-am făcut obiceiul ca, la fiecare patru ani, să merg la turneul final şi să fiu ceea ce aş vrea să fiu tot timpul, dacă aş avea timp: reporter. Mondialul e proba probelor, munceşti foarte mult, citeşti ziarele străine, alergi, ţi se oferă şansa de a savura esenţa meseriei de ziarist: a sta de vorbă cu oamenii.

Nu mai faci presă sportivă cotidian, poţi fi obiectiv. Îţi place cum arată gazetăria de sport azi? Are şi părţi bune, şi părţi rele. Informaţia ajunge mult mai repede la om, dar pentru ziarişti e mai greu, sunt mai tracasaţi. Nimeni nu mai are răbdare cu un reporter, deşi articolele bune sunt ca mustul, au nevoie de câteva zile să se limpezească înainte să fie publicate. Dar nimeni nu mai aşteaptă atât un reporter, cât să-şi scrie frumos subiectele. De aceea ne lipseşte Ioan Chirilă...

„Ar fi fost un patriarh oricând“

Şi-ar fi găsit locul în gazetăria nebună de azi? El era prea talentat, prea dedicat articolelor de mare calitate, sigur ar fi imprimat un curs mai molcom lucru ri lor, pu nând accentul pe frumuseţea scrisului. Va veni o vreme când gene ra ţia noastră, care avem acum în jur de 40 de ani, se va linişti şi va preţui mai mult articolele bine scrise. Oricum, Ioan Chirilă ar fi fost un pa triarh indiferent de epoca în care ar fi pro fesat.

Ce faci cu placheta pe care ai câştigat-o acum doi ani? O ţin acasă, în vitrină, la loc de cinste. Mai joc fotbal cu Iulia, fiica mea cea mică, de 6 ani şi jumătate. Mereu vrea să i-o dau ei, i-am explicat de ce n-aş renunţa la plachetă pentru nimic în lume.

Ţi-ar plăcea ca fetele tale să fie ziariste de sport? Laura, fata cea mare, e în clasa a cincea şi are talent la scris. Dacă o întrebi ce vrea să se facă, îţi răspunde: „o scriitoare celebră“. Adevărul e că e foarte talentată. Acum, cum o vrea Dumnezeu...

„Un Hagi al cronicarilor“

Care era relaţia ta cu Ioan Chirilă? Mi-a fost ca un mentor. Ne-am apropiat în ’94, când l-am rugat să-mi scrie prefaţa la „Hora de la miezul nopţii“, volumul pe care l-am făcut împreună cu Alin Paicu despre Mondialul american. Apoi, am fost colegi la „Pro Sport“ timp de doi ani. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, stăteam mult la taclale, la mine la birou, toţi îl admiram. El se uita la noi cu îngăduinţă, ca la nişte tineri curioşi. Eu sunt inginer de formaţie, am făcut ceva ce se numea TCM, la Politehnică, dar mereu mi-au plăcut poveştile, şi am fost curios. Cele mai frumoase poveşti le-am cules la Revoluţie şi la mineriade, şi când am făcut armata la paraşutişti. Lui Ioan Chirilă îi plăcea să stăm la poveşti... După ce n-a mai fost, am scris o carte, „Hagi“, care îi este dedicată lui nea Vanea. El a fost un fel de Hagi al nostru, al cronicarilor, cel mai talentat, cel mai iubit...

Banii din premiu i-ai donat... Da, au fost cumpărate calculatoare pentru şcoala din Brădiceni, Gorj, unde am făcut ciclul primar şi unde a învăţat, doi ani, şi marele Constantin Brâncuşi... A fost o mare bucurie pentru mine să îi ajut pe acei copii, să le dau o şansă.

Download supliment "Premiile IOAN CHIRILĂ - 2008"