ATAC ASUPRA PSIHICULUI: Cum supravieţuim crizei economice?
- Adam Popescu
- 23 noiembrie 2008, 11:53
SOLUŢII. Depresiile şi consumul excesiv de alcool sunt câteva dintre efectele crizei economice pe care le resimt românii. Cum depăşim această perioadă fără să fim afectaţi psihic?
Panica provocată de criza economică îi face pe foarte mulţi angajaţi să-şi înece amarul în alcool, să ia antidepresive, să devină ineficienţi la locul de muncă sau să-şi pună capăt zilelor. La rândul lor, managerii găsesc soluţii ingenioase de a-şi selecta angajaţii care pleacă din firmă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că impactul social şi psihologic este asemănător cu cel înregistrat la 11 septembrie 2001.
Alcoolul, cel mai vechi antidepresiv
Specialiştii consultaţi de EVZ spun că orice stare de criză atrage după sine un val de tulburări de ordin psihologic, întrucât graniţa dintre normal şi patologic este extrem de subţire. În aceste condiţii, omul are diferite forme de reacţie în faţa neputinţei, alcoolul fiind una dintre ele.
Psihologul Hanibal Dumitraşcu susţine că alcoolul este cel mai vechi antidepresiv din lume, o soluţie la îndemână atunci când grijile te doboară. La rândul său, psihiatrul Eugen Hriscu spune că „toate perioadele de dificultate economică şi socială, aşa cum a fost şomajul după anii ’90 sau momentele în care oamenii au pierdut bani, duc la creşterea patologiei psihiatrice, în special a depresiilor, a tulburărilor de anxietate şi a consumului excesiv de alcool“.
El precizează că „dependenţa de alcool este de 3 la 1 în favoarea bărbaţilor, iar depresiile sunt mai întâlnite în rândul femeilor“.
Sinuciderea nu-i o soluţie
Pe de altă parte, specialiştii consideră că, în această perioadă, numărul celor care consumă antidepresive va creşte, la fel şi cazurile de bulimie sau consumul de droguri. „Vânzările la mâncare vor creşte fantastic. Este o strategie pe care românul o adoptă când este la necaz“, spune psihologul Dumitraşcu.
Când oamenii nu sunt capabili să găsească soluţii, iar disperarea atinge cote maxime, sinuciderea este privită ca o ultimă soluţie de a ieşi din criză. Psihiatrul Eugen Hriscu afirmă că, în cele mai multe cazuri, persoanele care se gândesc la un astfel de gest vorbesc înainte cu o persoană apropiată. Pentru ei, viaţa nu mai are sens, se simt inutili, neajutoraţi: „Trebuie îndrumaţi spre un psihiatru şi trebuie să le fie asigurat suport şi sprijin emoţional“.
Cuplurile trebuie să fie unite
Dacă în societatea tradiţională bărbatul are rolul de cap al familiei, acum este necesară împărţirea echitabilă a sarcinilor şi a responsabilităţilor. „Bărbaţii, consideraţi «macho» în societate, pierd statutul de conducător al familiei şi atunci se resimt puternic. Partenerele trebuie să le fie alături“, este de părere Eugen Hriscu.
„Punerea în valoare a sentimentelor reprezintă medicamentul sigur pentru traversarea crizei fără să apară tulburări majore“, adaugă şi Hanibal Dumitraşcu.
ANTIDEPRESIV. Alcoolul, o „soluţie“ de a uita de griji pentru scurt timp
CRIZA NE-A LUAT MINŢILE
Val de sinucideri şi petreceri cu cocaină
> După ce a rămas fără slujbă, un manager din California şi-a ucis familia, apoi s-a sinucis.
> O bătrână în vârstă de 90 de ani şi-a curmat viaţa după ce a fost evacuată de autorităţi din casa în care trăia de 38 de ani.
> O femeie din Massachusetts a trimis o notă companiei ipotecare, în care o anunţa că va fi moartă până când aceasta îi va lua casa, apoi s-a sinucis.
> Un om de afaceri din India şi-a ucis soţia, apoi şi-a pus capăt zilelor, din cauza pierderilor pe care le suferise la Bursa de la Mombay. Bărbatul şi-a justificat gestul într-un bilet de adio, spunând că nu poate să-şi mai întreţină familia.
> În Coreea de Sud, un bărbat în vârstă de 47 de ani s-a sinucis după ce a pierdut aproape 150.000 de dolari la Bursă, iar un cuplu a fost salvat de poliţişti de la un gest asemănător în ultimul moment.
> Un broker din Manhattan s-a călugărit la o mănăstire din Bulgaria după ce Bursa a început să aibă probleme şi băncile au dat faliment.
> O femeie din Neamţ s-a spânzurat la începutul acestei luni pentru că nu a mai putut acoperi ratele pe care le avea la bancă. > Managerii unei bănci din Anglia au găsit un mod ingenios de a sărbătorii faptul că şi-au păstrat slujbele, după ce acţiunile băncii s-au prăbuşit, dar aceasta a fost preluată. Rezumatul after-party-ului în care protagonişti au fost directorii executivi ai HBOS ar fi următorul: alcool, sex în grup, consum de cocaină, după ce liniuţele au fost făcute cu legitimaţiile de serviciu. REACŢII
Între măsuri drastice şi reduceri salariale
G.B., manager la o firmă de logistică şi echipamente din Bucureşti, a găsit o metodă ingenioasă de a reduce costurile. El şi-a împărţit angajaţii, agenţi de vânzări, în echipe de câte 15, iar la finalul anului îi va păstra pe primii 12 din fiecare echipă, care înregistrează cele mai mari vânzări. Ceilalţi vor fi daţi afară şi nu vor primi salariul în decembrie.
Patronul nu crede că mai face faţă M.P. este din Iaşi, are 30 de ani, şi este consilier juridic la o firmă în oraş. Pentru că în ultima vreme au apărut probleme, angajatorul le-a dat celor două consiliere juridice, M.P. şi colega sa, dreptul să aleagă: să plece din firmă una dintre ele sau să le fie redus salariul cu 25%.
Angajatele au ales cea de-a doua variantă, dar, la scurt timp, patronul le-a spus celor două să meargă la interviuri, pentru că le mai plăteşte doar până la sfârşitul anului. „Ne-a asigurat că nu o face pentru că ar fi nemulţumit, ci pur şi simplu nu crede că mai face faţă. E de remarcat că a recunoscut că e şi vina lui pentru situaţia asta“, spune M.P.
Plata, în funcţie de rezultate
Mihaela Forgaciu, specialist HR, susţine că multe companii plătesc pentru performanţă, iar atunci când aceasta nu există, se iau măsuri drastice: „Într-un fel este normal să garantezi angajatorului anumite rezultate. Pentru asta primeşti un salariu şi eventual plată variabilă“.
Nu de aceeaşi părere sunt şi psihologii, care consideră cazul lui G.B. o adevărată dramă în rândul angajaţilor, în care nu se poate progresa, ci generează o situaţie de conflict şi de competiţie între cei care se luptă să-şi păstreze locul de muncă.
ATITUDINE
Păstrează-ţi locul de muncă!
În loc să mă întreb «cum să îmi păstrez locul de muncă?», mai potrivită este perspectiva «care este jobul visurilor mele?». În momentul în care primesc bani pentru a face ceea ce îmi place apare şi pasiunea, una dintre cele mai importante calităţi ale unui angajat. Se întâmplă rar ca un angajator să dea afară pe cineva care îşi face treaba cu pasiune şi are o atitudine optimistă, proactivă, la locul de muncă. Apoi, am observat la clienţii mei care sunt angajaţi valoroşi pentru companie că au charismă, încredere în sine şi comportament autentic. Din nou, sunt elemente care fac dintr-un angajat o persoană extrem de valoroasă pentru companie şi care nu asigură numai locul de muncă, ci şi promovarea“, sfătuieşte Casandra Bischoff. COMUNICARE
Manageri, fiţi diplomaţi!
Expertul în carieră Eduard Ezeanu sfătuieşte ca managerii să analizeze realist modul în care îi afectează criza economică şi să evalueze dacă este nevoie să recurgă la disponibilizări. „Criza este o etapă care dispare, iar peste şase luni este posibil să aibă nevoie de mai mulţi oameni decât a dat afară“.
Cei mai mulţi manageri se gândesc la o tehnică prin care să renunţe la oameni fără să-i supere sau să-i deranjeze. În practică, este aproape imposibil, susţin specialiştii. „Important este ca ei să-şi asume riscul şi să comunice decizia. Amânarea poate avea consecinţe grave. Mesajul managerilor trebuie să fie clar şi direct şi să explice motivele care au stat la baza deciziei lor. Comunicarea nu trebuie să se facă într-un mod inuman, ci cu empatie. Există riscul ca angajatul să nu înţeleagă, dar managerul îşi face treaba cu respect“, este de părere Eduard Ezeanu.
Stresul atinge cote alarmante
Casandra Bischoff, expert în individual coaching, remarcă faptul că nivelul de stres al celor cu care lucrează „a crescut în mod vizibil, iar asta afectează relaţia de coaching. De exemplu, petrec mai multe minute la început ca să ajut un client să se relaxeze, să uite de stresul de peste zi, să se decontracteze. În plus, în această perioadă văd că mulţi dintre clienţii mei nu reuşesc să îşi ducă la îndeplinire ceea ce şi-au propus între sesiuni, din cauza programului supra- încărcat de la birou“.
Risc de subevaluare
Într-o perioadă în care criza economică se resimte din plin, tendinţa celor care îşi caută un loc de muncă este să se subevalueze şi să se mulţumească cu un salariu mai mic decât ar fi normal. „Foarte mulţi intră în panică şi există tendinţa să nu-şi conştientizeze valoarea“, spune Eduard Ezeanu. El sfătuieşte ca un candidat să cerceteze modul în care compania este afectată, întrucât nu e vorba de domenii sigure şi nesigure, ci de companie în sine.
Perspectiva lui Bischoff este diferită. Un angajat care începe o slujbă nouă, nemulţumit de pachetul salarial, va costa compania mai devreme sau mai târziu, prin lipsă de motivaţie, tensiune“. "Eu îi încurajez pe clienţi să ceară salariul şi bonusuri pe măsura valorii lor, aşa cum îşi percep ei valoarea, astfel încât clientul să nu se trădeze pe sine când acceptă un nou job.", Casandra Bischoff, expert de coaching
SFATURI
Când stresul e prea mare, părăsiţi biroul
Un caz pe care Casandra Bischoff l-a avut cu unul dintre clienţii săi este următorul: un manager de vânzări de la o companie de telefonie mobilă traversează o perioadă în care este foarte stresat. Drept urmare, el a decis ca de două ori pe zi să iasă din birou (unde îşi lasă şi telefonul mobil), să se ducă în maşina lui, să asculte muzica favorită şi să se gândească timp de 10 minute la fetiţa lui de două luni. La revenirea în birou, o parte din stresul şi agitaţia sa interioară au dispărut. Evident, echipa lui resimte în mod pozitiv schimbarea stării lui interioare, iar el are din nou energie şi optimism şi dă randament maxim: „Este o metodă simplă, însă cheia este punerea ei în aplicare în fiecare zi, fără excepţie“.
EFECT. Subevaluarea la un interviu de angajare poate crea frustrări mai târziu