FRAGMENTE DE JURNAL: Sinistrul interludiu

FRAGMENTE DE JURNAL: Sinistrul interludiu

EVZ continuă seria fragmentelor publicate în exclusivitate din memoriile teologului şi scriitorului Valeriu Anania, editate de Polirom. Azi, noi detalii din viaţa de închisoare politică, Anania fiind arestat, în anii '50, în lotul "Rugului Aprins".

„Era după zece seara când am ajuns la penitenciar. Nu ştiu ce drum apucaseră femeile; le lăsasem acolo, în gangul de la Securitate, cu feţele la perete. Cei care am ajuns la puşcăria oraşului ne-am pomenit într-o cameră murdară, care servea drept frizerie, unde ne aşteptau câţiva gardieni cu brice şi maşini de tuns. Unul dintre ei mi-a dat părul jos, din câteva forfecări grăbite, şi nu s-a îndurat ca mai întâi să-mi tundă barba şi apoi s-o radă: a făcut din ea un clăbuc, a tras cu briciul de două ori şi a aruncat-o pe podea, cu un râs de batjocură care aducea şi a înjurătură. Hainele preoţeşti mi-au fost puse în rucsac şi duse la magazie. Cu «sarsanaua» pe braţ (un maiou cusut la poale şi prefăcut în traistă cu urechi), am intrat într-o cameră largă, slab luminată, unde scrâşnetul uşii topise în secundă sforăiturile celor ce dormeau, îngrămădiţi, pe paturi suprapuse şi pe podele, şi se trezeau acum buimaci. Duhnea un miros greu de trupuri murdare; pe capetele paturilor atârnau rufe întinse la uscat, dintr-un colţ aburea miros de urină. Osândiţii se ridicau într-un cot şi se uitau întrebători la nou-veniţi.

Eram trei şi ne-am spus numele. Am simţit că se face senzaţie, rumoare, oamenii se ridicau să se uite mai bine. Înţelegeam că toţi auziseră de arestarea, ancheta şi procesul meu. «Şeful de cameră» avea voie să se ridice în picioare şi mi-a întins mâna în numele celorlalţi. Erau patruzeci-cincizeci de oameni acolo, viermuiţi pe podea, unii cu capetele pe picioarele altora, sau spânzuraţi, câte doi, pe paturi cazone, suprapuse până la tavan. Câţiva de jos au prins a se strânge unul în altul, să-mi facă loc, dar doi au sărit de pe patul cel mai de sus, s-au ghemuit repede unde au putut şi m-au poftit să mă duc în locul lor.

- Nu se face, ziceau ei, ca părintele Anania să doarmă pe podea.“

Ne puteți urmări și pe Google News