Câteva zeci de deţinuţi aflaţi după gratii pentru infracţiuni grave sunt înscrişi la studii de licenţă sau de masterat. Specializările preferate sunt cele economice şi cele juridice.

Închisorile ascund şi pedepsesc. Zidurile penitenciarelor şterg instituţional poveşti cumplite, crime violente, violuri, tâlhării. Izolează personaje de societatea ale cărei reguli unanim acceptate le-au pângărit. Nu par cele mai potrivite locuri pentru lectura operelor lui William Shakespeare şi ale „colegilor“ săi mai mult sau mai puţin clasicizaţi, sau pentru studierea Dreptului şi a Managementului în Afaceri.

Treizeci şi trei de deţinuţi au ales să infirme această ipoteză şi să-şi traseze un alt destin. Unul considerat, de multe ori, incompatibil cu statutul de puşcăriaş: urmează cursuri universitare.

Emil Armeanca, 32 de ani, condamnat pentru omor, este un viitor doctorand în Drept. Alexandru Şandru, 23 de ani, condamnat pentru viol, este înscris la master în Marketing. Alina Bogatu, 21 de ani, condamnată pentru complicitate la tâlhărie şi omor, e proaspătă studentă la Limbi şi Literaturi Străine. Aceştia sunt singurii studenţi dintre cei peste 700 de deţinuţi ai Penitenciarului Colibaşi, din judeţul Argeş.

ECONOMISTUL

„Mingea lui Maradona e la mine“ Nici nu împlinise bine 18 ani, când Alexandru Şandru, din Râmnicu-Vâlcea, a fost condamnat la şapte ani pentru viol, după o „petrecere care s-a terminat prost“. Explicaţiile despre ce s-a întâmplat în seara aceea vin după ani buni, cu termeni pretenţioşi, precum „faptă“, „greşeală“, „gravitate“ şi învelite într-o crustă de moralitate prinsă în perioada detenţiei. „Eram la o vârstă la care nu-ţi dai seama de complexitatea şi de gravitatea faptelor tale. Şi acum sunt întrebări la care încă mai caut răspuns“, spune tânărul de 23 de ani. Se străduieşte să-şi păstreze detaşarea, dar parcă nu-l prea ajută corpul: roşeaţa îi atacă obrajii, îşi freacă mâinile, iar un picior se bâţâie mai ceva ca la o serbare câmpenească. „Rămâi cu patru ziduri la care să te uiţi“

Se calmează însă, treptat, când începe să vorbească despre continuarea studiilor din închisoare: „A fost o şansă extraordinară. Ştiţi cât înseamnă, când rămâi cu patru ziduri la care să te uiţi, să poţi să faci ceva ce tu crezi că merită? Nu ştiţi. Probabil că nimeni de afară nu ştie“. Când l-au arestat era în anul doi la Facultatea de Management şi Marketing din cadrul Universităţii „Constantin Brâncoveanu“ din Râmnicu-Vâlcea. Şi-a continuat studiile imediat cum a intrat în închisoare, transferându-se la filiala din Piteşti, mai aproape de penitenciar. Acum e la master în Marketing. „Domeniul ăsta e, pentru mine, ca mingea de fotbal pentru un fotbalist. Mingea lui Maradona e la mine“, spune masterandul în afaceri. „Interferenţe în economia ireală“

Încă din adolescenţă a fost pasionat de economie. Asta ar putea fi explicaţia pentru care atunci când asişti la o „prelegere“ personală despre succesul unei afaceri ai impresia unei întâlniri cu un autor de manuale pentru ASE-işti. „Chiar dacă, teoretic, în momentul în care vrei, de exemplu, să-ţi deschizi o brutărie, toţi factorii sunt buni şi-ţi dă un randament pozitiv, de 30 la sută, să zicem, trebuie să te gândeşti şi la alte lucruri. Dacă mai deschide şi altul o brutărie în apropiere? Trebuie să ai o gândire cuprinzătoare“, explică studentul. Gesticulează la foc automat şi dă impresia că ar putea să vorbească ore în şir despre „randament“, „interes economic“, „balanţă financiară“. Are televizor în cameră şi e la curent cu „criza financiară“, pe care o consideră trecătoare. „Economia a scăzut din cauza unor interferenţe care au apărut în economia ireală, pierderi de capital, credite, dar când apele se vor linişti, maşinăria va continua“, e de părere deţinutul. "Fără studii aş fi fost ca o carte fără litere. Un gol. O copertă. Aş fi fost nedesăvârşit." - Alex Şandru, deţinut JURISTUL   Şase ani de studii în penitenciar

Alexandru Şandru nu e o fire tocmai antisocială, dar prea mulţi prieteni n-a reuşit să-şi facă de când e în închisoare. Stă în cameră cu alţi 17 deţinuţi, condamnaţi pentru viol, tâlhărie, omor, furt, cu niveluri variate de şcolarizare: de la două clase la absolvenţi de liceu. Se înţelege însă foarte bine cu un alt absolvent de cursuri universitare din penitenciar. Emil Armeanca, 32 de ani, care, în cei 12 ani petrecuţi până acum în închisoare, a făcut cinci ani de Drept, un master şi se pregăteşte pentru doctorat. Condamnat la 22 de ani pentru omor, mai are de efectuat 24 de luni, pentru că i s-a redus pedeapsa pentru munca şi studiile din timpul detenţiei. „Subcultura domneşte aici“   „Cursurile m-au ajutat foarte mult în viaţa de penitenciar. Ai un ţel. Îţi propui ceva şi trebuie să ajungi la acel ceva. E singurul lucru bun pe care îl poţi face în anii ăştia pierduţi“, explică „veteranul“ student, care îşi ajută frecvent colegii de celulă cu sfaturi privind procesele. Spune că studiile îi dau mai multă încredere în sine şi reprezintă o şansă pentru reintegrarea în societate.   În cazul său a fost vorba despre perseverenţă. Una care l-ar putea face invidios pe orice student „cu acte-n regulă“ şi condiţii cât de cât acceptabile pentru a-şi încheia stagiul universitar. Student la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în momentul arestării, Emil Armeanca a mai aşteptat cinci ani până să ia facultatea de la zero, la Piteşti. A luat-o de la capăt şi a reuşit: acum se pregăteşte de doctorat.

„Totul depinde de fiecare deţinut. Subcultura domneşte în penitenciare, asta se ştie. Deţinuţii care au studii superioare sau care au avut un alt statut social în afară sunt foarte greu acceptaţi aici“, spune tânărul, care împarte camera cu deţinuţi al căror nivel de şcolarizare începe la trei clase şi se termină, în cazul fericit, la liceu.

TRADUCĂTOAREA

Shakespeare, lecturat după gratii

Singura fată înscrisă la cursuri universitare din Penitenciarul Colibaşi are 21 de ani şi este studentă, de anul acesta, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii „Spiru Haret“. Încarcerată la 17 ani pentru complicitate la tâlhărie şi omor, Alina Bogatu a reluat clasa a XI-a în închisoare.

Anul acesta a luat Bacalaureatul şi s-a înscris la facultate pentru că, de mică, spune ea, a fost atrasă de literatură şi de limba engleză. Îi place opera lui William Shakespeare, mai ales „Hamlet“, şi vorbeşte fluent engleza. Visează ca, într-o bună zi, să devină „translatoare“.   „Prietenul meu a recurs la omor“

Cu părinţi intelectuali şi acces la o educaţie aleasă, viaţa Alinei avea toate ingredientele pentru un traseu ceva mai ales. Asta dacă ar fi refuzat o invitaţie la un chef, în urmă cu patru ani. „Din cauza unui anturaj nepotrivit, am fost la o petrecere care s-a terminat prost. Prietenul meu s-a luat la bătaie cu victima şi s-a recurs la omor“, redă Alina, sec, în limbaj de sală de instanţă, incidentul care i-a marcat viaţa.

Acum stă în aceeaşi celulă cu două femei condamnate pentru omor, ambele doar cu studii gimnaziale, care nu-i înţeleg înclinaţia către studiu. „Sunt invidioase, se uită la mine ca la o ciudată“, explică Alina.

SISTEMUL SE DESCHIDE „Studenţii cuminţi“, fără escortă la examene

Când au examen, deţinuţii Alexandru Şandru şi Emil Armeanca îşi iau cursurile la subraţ şi ies pe uşa penitenciarului nestingheriţi, ca dintr-un cămin studenţesc. Nu poartă cătuşe, nu îi însoţeşte niciun gardian. Au nevoie doar de o învoire de la conducerea închisorii.   Pot face asta pentru că sunt încarceraţi în sistem deschis, ceea ce înseamnă că timp de 30 de zile pe an, dar nu mai mult de 10 zile consecutive, pot ieşi neînsoţiţi din penitenciar. Din cei aproape 27.000 de deţinuţi din închisorile din ţară, în jur de 2.000 sunt încarceraţi într-un astfel de regim. Regulile se numesc „o conduită constant pozitivă“: să se facă remarcaţi la activităţi sociale, culturale, educative şi să treacă cu brio evaluările psihologice. Cursurile pe e-mailul închisorii...

Alina Bogatu, studenta la Limbi şi Literaturi Străine, are o soartă ceva mai ingrată. Merge la examen numai însoţită, pentru că a înşelat aşteptările gardienilor. Mai exact, a introdus telefoane mobile în penitenciar pentru a vorbi cu prietenul ei, închis în acelaşi loc de detenţie pentru omorul la care ea a fost complice. Asta se întâmplă când unul dintre cei încarceraţi în sistem deschis „calcă strâmb“: îşi pierde privilegiile. Cei 33 de studenţi, înscrişi la forma de învăţământ la distanţă, îşi pot lua cursurile direct de la facultate, în zilele „libere“, sau de la oficialii penitenciarului, care le primesc pe e-mailul instituţiei de la facultatea respectivă. În plus, cei închişi au la dispoziţie o bibliotecă şi săli unde pot învăţa.

Deţinuţii studenţi sunt consideraţi excepţii, pentru că majoritatea celor închişi au doar câteva clase, cel mult liceul. „Unii nu au cu ce să-şi continue studiile, pentru că nu au 12 clase. De asemenea, mulţi au peste 40 de ani“, spune Viorel Dinişor, directorul adjunct al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Colibaşi. ... şi televizor în fiecare cameră

Dacă accesul la studiu a fost permis dintotdeauna în penitenciarele româneşti, nu acelaşi lucru a fost valabil şi pentru posibilitatea părăsirii închisorii fără însoţitor. Acest lucru a devenit posibil după intrarea în vigoare a Legii privind executarea pedepselor, în iulie 2006. Documentul prevede patru regimuri de încarcerare, în funcţie de pedeapsa deţinuţilor şi de buna comportare a acestora: maximă siguranţă, închis, semideschis şi deschis.

Noile reglementări au scopul să le facă viaţa mai uşoară deţinuţilor „cuminţi“. Aşa se face că persoanele de faţă au acum acces la o serie de utilităţi care, în urmă cu câţiva ani, păreau desprinse dintr-o carte science fiction. Se pot plimba în voie prin penitenciar, pot munci în afară fără însoţitor şi chiar pot pleca în permisii de câteva zile. În plus, nu există cameră fără televizor, deţinuţii primesc ziare şi cărţi din afară şi au magazine în curţile unora dintre penitenciare, de unde-şi pot cumpăra produse din „cealaltă lume“: cosmetice sau dulciuri. 33 este numărul studenţilor aflaţi, în prezent, după gratii în închisorile din România