Deputaţi cu case în Bucureşti iau bani de chirie

Deputaţi cu case în Bucureşti iau bani de chirie

Zece deputaţi primesc bani pentru cazare de la Cameră, cu toate că din declaraţiile lor de avere reiese că au locuinţe în Bucureşti, se arată într-un studiu al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

Cei vizaţi sunt preşedintele PC Daniela Popa, Liviu Almăşan (PC), Dumitru Becşenescu (independent), Viorel Constantinescu (PDL), Dragoş Dumitriu (PC), Adrian-Sirojea Mihei (PNL), Pavel Todoran (PSD), Valeriu Alexandru Ungureanu (PSD), Valeriu Zgonea (PSD), Gabriel Sorin Zamfir (PNL). Daniela Popa afirmă însă că nu a luat bani pentru cazare.

Viorel Constantinescu susţine că are o garsonieră, în care locuieşte fiica sa şi că i s-a părut „meschin“ să i-o vândă, iar Gabiel Zamfir - că imobilul său nu este o locuinţă, ci o firmă. „Am probleme familiale şi de aceea stau cu chirie“, a explicat şi Valeriu Zgonea. IPP a descoperit că şi senatorul Ion Mihai Dumitrescu (PNL) a fost printre beneficiarii acestor sume, deşi avea un apartament în Capitală.

În ultima sa declaraţie de avere, apartamentul nu mai este însă menţionat, dar nici nu figurează la capitolul bunuri înstrăinate.   Studiul îi menţionează şi pe miniştrii Cristian Adomniţei şi Borbely Laszlo, cărora le-a fost decontată de către Cameră chiria, deşi erau membri ai guvernului.

Ne puteți urmări și pe Google News