Bancpost, ING, Royal Bank of Scotland şi UniCredit sunt principalele instituţii de credit vizate de investigaţie.
Consiliul Concurenţei a început o investigaţie pe piaţa bancară, deoarece suspectează o posibilă înţelegere între anumite instituţii de credit. „Investigaţia are la bază suspiciuni privind posibilul schimb de informaţii, precum şi anumite conduite comerciale evidenţiate, de altfel şi de mass-media, în acest sector“, a declarat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu. Astfel de practici sunt interzise de Legea Concurenţei nr. 21/1996.
„Pentru această investigaţie, Consiliul s-a autosesizat în urma mai multor semnale primite din presă şi de la Banca Naţională a României“, a declarat pentru revista „Capital“ Josef Nemeny, membru în Consiliul instituţiei. Înşelătoria clasică - comisioanele-fantomă Ancheta a presupus o serie de inspecţii inopinate la sediile unor bănci, pentru „colectare de date“. În vizorul Concurenţei au fost însă băncile Bancpost, ING, Royal Bank of Scotland şi UniCredit. Cu toate acestea, reprezentanţii Consiliului au vizitat pentru strângerea de date şi alte bănci al căror nume nu l-au dezvăluit. „La Bancpost, spre exemplu, s-au semnalat ridicări de comisioane fără contract“, a spus Nemeny. El a adăugat că problemele de comportament concurenţ ial în piaţă ale băncilor respective sunt legate şi de „creşterea excesivă a dobânzilor atât la credite, cât şi la depozite“.
Chestionaţi de „Capital“, oficialii băncilor vizitate de reprezentanţii Consiliului Concurenţei au refuzat să facă comentarii oficiale legate de investigaţ ie, arătând că aceasta este declanş ată şi condusă în condiţii neclare.
Nereguli pe mai multe pieţe
În ultima perioadă, Consiliul Concurenţei s-a autosesizat şi a efectuat inspecţii inopinate în domenii diverse de activitate, unde a sesizat nereguli. Este vorba de piaţa distribuţiei de produse farmaceutice, piaţa cerealelor de panificaţie, piaţa serviciilor de şcolarizare auto, piaţa serviciilor de taximetrie, piaţa deşeurilor industriale reciclabile şi piaţa administrării fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II).
Citiţi şi: Consiliul Concurenţei confirmă începerea investigaţiei la bănci BNR vrea să ţină dobânzile în frâu Bancpost pierde lupta cu clienţii