Un proiect de hotărâre care instituie taxa municipală pentru apă uzată a fost a doptat, astăzi, de către consilierii din Primăria Capitalei.
Valoarea taxei va fi de 10 bani pe metrul cub de apă uzată produsă, scopul introducerii ei fiind acela de a acoperi împrumuturile contractate de municipalitate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea staţiei de epurare de la Glina.
Taxa municipală pentru apă uzată va fi calculată şi actualizată anual, urmând să fie percepută după 60 de zile de la adoptarea proiectului, informează Mediafax.
Aceasta va fi aplicată până la achitarea sumelor datorate de către municipalitate. Taxa va fi percepută tuturor persoanelor fizice şi juridice care au canalizare de la Apa Nova Bucureşti.
În conformitate cu prevederile proiectului, taxa va fi aplicată volumului total de apă uzată facturată de Apa Nova, societate care va colecta pentru PMB sumele aferente, pentru anul 2008 valoarea taxei fiind stabilită la 0,10 lei.