Dorinel va semna pe doi ani. Cât va rezista?

Dorinel va semna pe doi ani. Cât va rezista?

Munteanu îşi va începe de luni mandatul de antrenor la Steaua. Gigi Becali, patronul cu pretenţii de antrenor, l-a anunţat că trebuie să-l asculte.

Dorinel Munteanu, cel care deţine recordul de selecţii la echipa naţională de fotbal a României, cu 134 de prezenţe sub tricolor, şi-a asumat rolul de viitoare victimă a lui Gigi Becali şi a acceptat să devină antrenor la Steaua, unde îi va lua locul lui Marius Lăcătuş. „Munti“ a cedat tentaţiei de a face pasul de la Universitatea Cluj, o echipă mediocră din liga secundă, către o formaţie de Liga Campionilor, chiar dacă toată lumea fotbalului ştie că funcţia de antrenor principal în Ghencea este una decorativă. Salariu de 200.000 de euro

Gigi Becali a anunţat ieri că a ajuns la un acord cu „Munti“, iar acesta va prelua echipa începând de luni, urmând să încaseze un salariu de 200.000 de euro pe sezon.

„M-am înţeles cu Dorinel. Va semna pe două sezoane. Luni va prelua echipa. Cu Buzăul (n.r. - partida cu Gloria este programată duminică seară, în Ghencea, de la ora 19.00), pe bancă va sta Massimo Pedrazzini. Dorinel va avea o clauză de reziliere de 200.000 de euro, în cazul în care va fi demis unilateral“, a declarat patronul „roş-albaştrilor“. Dorinel Munteanu va sta azi, pentru ultima oară, pe banca celor de la Universitatea Cluj, în meciul cu Minerul Lupeni.

Latifundiarul a dezvăluit limitele decizionale care vor intra în fişa postului a lui Dorinel. „Va avea libertate la echipă în ceea ce priveşte sancţiunile. La transferuri, nu are ce face, că, dacă vreau să vând un jucător, îl vând. La achiziţii îi zic: «Tu aduci jucători, tu răzpunzi». „Cei de la Cluj scriu echipa pe hârtie“

Obiectivul va fi să califice echipa în grupele Ligii Campionilor. Este mai important să baţi pe Lyon decât pe Dinamo şi Rapid, că pe alea oricum le baţi“, a adăugat Becali. Şeful Stelei a încercat să-şi apere onoarea de „tehnician“, susţinând că este o modă printre conducători să dea indicaţii tehnico-tactice. „Eu nu fac echipa pe hârtie, aşa cum fac cei de la CFR Cluj. Eu nu fac unsprezecele de start şi tactica. La ei dacă nu faci aşa, eşti dat afară. Au promovat «secundul» pentru că este ascultător“, i-a atacat Becali pe conducătorii de la CFR.

CINE ÎL MAI CREDE PE GIGI? Clauză de exclusivitate în alcătuirea echipei

Aurel Marinescu, impresarul lui Dorinel Munteanu, susţine că tehnicianul nu va fi „secundul“ lui Gigi Becali. Marinescu este însă, la rândul său, un subaltern al latifundiarului, deoarece este preşedintele PNG Caraş- Severin. „Nu s-au pus presiuni în ceea ce priveşte obiectivele, dar Dorinel trebuie să câştige campionatul şi să califice echipa în grupele Ligii Campionilor. Dorinel va avea o clauză care-i va asigura exclusivitate în alcătuirea echipei. O altă clauză stipulată în contract prevede că doar Dorinel Munteanu va coordona strategia de transferuri din iarnă“, a declarat ieri Aurel Marinescu. „Devoratorul de legende“

Gigi Becali a angajat în cei cinci ani de când este şef în Ghencea nu mai puţin de nouă antrenori. La început a fost Victor Piţurcă, singurul care a reuşit să-l ţină departe de vestiar. Apoi, latifundiarul şi-a făcut un „hobby“ din a-şi angaja foste mari glorii ale fotbalului mondial şi românesc, pe care apoi i-a călcat în picioare fără jenă. Scenariile puse în practică de Becali n-au diferit foarte mult între ele. Toţi i-au fost la început „prieteni“, au avut contracte „pe viaţă“, iar apoi n-au mai fost „aşa mari antrenori“. Episodul de groază al acestui serial a fost cu Hagi. Antrenorii au reprezentat pentru Becali ceea ce reprezintă blănurile de urs pentru vânători, doar nişte trofee. „Realizarea“ lui Gigi este că şi-a găsit trofee de lux. Walter Zenga a fost de trei ori cel mai bun portar al lumii, Oleg Protasov a fost unul dintre cei mai buni atacanţi din istoria fostei URSS, Hagi - cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, iar Marius Lăcătuş - cel mai titrat jucător din istoria „roş-albaş- trilor“. După toţi aceştia, Dorinel Munteanu, cel mai selecţionat român, pare un trofeu la fel de consistent pentru „muzeul de trofee“ cu care se laudă Becali. Bucur a fost la palat Steaua are toate şansele să iasă din criză mâine-seară, când va juca în Ghencea cu „satelitul“ Gloria Buzău. Costel Bucur, patronul grupării din Crâng, a venit ieri-dimineaţă la palatul patronului stelist, probabil pentru a-l asigura că nu se va mai repeta „accidentul Bunică“, când atacantul a stricat, în tur, blatul. De aceea, Steaua a fost de acord să-l lase pe „Munti“ să mai conducă un meci la „U“ Cluj, cel programat astăzi cu Minerul Lupeni, iar la partida cu buzoienii, Massimo Pedrazzini va fi cel care va pune în practică sfaturile lui Gigi.

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României: "Dorinel nu va permite nimănui să-i facă echipa. A demonstrat că e antrenor bun. Toate echipele pe care le-a antrenat au jucat frumos."

PEDEAPSĂ-RECORD

„Tweety“, interzis până în 2013

Suporterul stelist Cătălin Iordan, mai cunoscut drept „Tweety“ - cel care, cu un an în urmă, înaintea unui meci Steaua - Dinamo, a bătut un operator al TVR şi i-a distrus camera - a primit interdicţie de a intra pe stadioanele din România până în 2013. Decizia luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti a fost transmisă, joi, Jandarmeriei, „Tweety“ ajungând astfel pentru a doua oară în baza de date cu suporteri violenţi. Hotărârea luată de judecători în cazul suporterului stelist este o premieră pentru Justiţia din România, lui Cătălin Iordan fiindu-i aplicată cea mai aspră pedeapsă de până acum. „Tweety“ a doborât astfel recordul în materie de interdicţie pe stadioane, deţinut de preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Gigi Corsicanu, căruia, de curând, i-a fost interzis accesul pe arenele sportive din România pentru doi ani. De altfel, Iordan a fost şi condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, fiind, de asemenea, obligat să-i plătească cameramanului daune de aproximativ 20.000 de lei. (Raluca Dan)

LAUDĂ-MĂ GURĂ...

„Sunt un antrenor de geniu, merit un contract afară“

Gigi Becali nu înţelege ridicolul situaţiei create de el de-a lungul anilor la Steaua şi ia de bune toate ironiile rivalilor.

„Mă onorează că Iuliu Mureşan a spus că eu sunt antrenorul Stelei. La câte performanţe am avut până acum, sunt un antrenor de geniu. Merit chiar un contract în străinătate“, a spus aseară Becali. Tehnicienii sunt principalele sale jucării şi îi laudă sau îi critică fără nicio logică. „Pedrazzini (n.r. - cel care va asigura interimatul cu Gloria Buzău şi a pregătit echipa o lună şi anul trecut) n-are autoritate de antrenor. Dar asta nu era o problemă, pentru că mă duceam eu la antrenamente şi să vezi ce disciplină era“, l-a criticat Gigi pe italian. Apoi a întărit că „Munti“ i-a promis că va folosi o tactică pe gustul său. „Dorinel mi-a promis că o să facă minuni la Steaua. Va folosi sistemul 4-3-3, care mie îmi place. Cu un asemenea sistem, va schimba anumiţi jucători“, a încheiat „antrenorul“ din loja Stelei.

Gigi şi-a călcat pe inimă şi a anunţat că va face un compromis pentru Dorinel: „Dacă-l vrea Dorinel, Neaga poate reveni la prima echipă“. Neaga a fost trimis săptămâna trecută de Becali la satelitul Steaua II, din Liga a III-a.

DICTATOR. Pe Gigi Becali nu-l mai încape haina de patron şi se visează antrenor

Ne puteți urmări și pe Google News