O echipă de cercetători japonezi de la Universitatea Kyoto a reuşit să obţină celule stem din celule normale, folosind un material genetic numit plasmidă.
Noua metodă folosită a generat celule stem pluripotente la şoareci, iar cercetătorii sunt de părere că metoda ar putea funcţiona şi la oameni.
Echipa de cercetători japonezi a încercat mai multe metode de creare a celulelor stem şi în cele din urmă au reuşit, folosind plasmidele. Odată transplantate la şoareci, celulele astfel obţinute s-au transformat în celule stem şi au început să se comporte ca acestea.
Celulele stem sunt celule care se pot transforma în oricare dintre cele 220 de tipuri diferite de celulă din corpul uman. Ele folosesc la regenerarea celulelor distruse de boli din organism şi sunt dificil de creat, folosind un embrion sau o tehnologie de clonare.
Sursa: Realitatea