Martti Ahtisaari a primit Premiul Nobel pentru Pace
- Adam Popescu
- 10 octombrie 2008, 15:50
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat, astăzi, la Oslo, finlandezului Martti Ahtisaari, pentru eforturile importante, făcute pe mai multe continente, timp de peste trei decenii, în vederea rezolvării conflictelor internaţionale, a anunţat comitetul Nobel al Norvegiei.
Martti Oiva Kalevi Ahtisaari, fost preşedinte al Finlandei, între anii 1994 şi 2000, este un important diplomat şi mediator al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Comitetul norvegian a apreciat contribuţia "importantă" a fostului preşedinte finlanez în dobândirea independenţei de către Namibia, şi rolul "central" jucat de acesta în medierea acordului de pace în provincia indoneziană Aceh.
Premiul Nobel pentru Pace, care constă într-o medalie, o diplomă şi un cec în valoare de peste un milion de euro, este penultimul din seria Premiilor Nobel, ultimul, cel pentru Economie, va fi acordat luni, 13 octombrie.