MIRCEA SANDU: "Mircea Lucescu e oricând o soluţie la naţională!"

MIRCEA SANDU: "Mircea Lucescu e oricând o soluţie la naţională!"

Cu trei zile înaintea crucialei partide România - Franţa, Mircea Sandu spune că "Il Luce" este omul perfect pentru salvarea situaţiei de la naţională.

În timp ce naţionala a ajuns deja la Constanţa, oraşul care va găzdui sâmbătă (ora 21.40, în direct la Antena 1) partida România - Franţa, din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Cupa Mondială de fotbal din 2010, Mircea Sandu, preşedintele FRF, pune ţara la cale în Bucureşti. Naşu’ îl avertizează subtil pe Victor Piţurcă asupra faptului că îşi riscă postul dacă nu câştigă meciul cu vicecampioana lumii. Şeful de la „Casa Fotbalului“ a pus şi ieri presiune pe subalternul său. „Victor Piţurcă nu este de neînlocuit“, a comentat şeful FRF. Aflat în dizgraţie, Piţi ţine însă cu dinţii de scaun, fidel principiului enunţat chiar de el: „Nu plec nici dacă pierdem cu 10-0!“. Piţi se agaţă de contract Sandu îl indică pe Mircea Lucescu, aflat aproape de o despărţire de Şahtior Donţek, drept posibil antrenor al tricolorilor. „Mircea Lucescu e oricând o soluţie, mai ales într-o situaţie de criză la naţională“, a precizat ieri Mircea Sandu.

Alungarea lui Piţurcă nu va fi uşoară. Tehnicianul se apără cu contractul, prevalându-se de clauza conform căreia este silit să „abdice“ doar „dacă nu mai sunt şanse matematice de calificare“.

Ionel Ganea, autorul golului României în amicalul cu Franţa din 2002, câştigat de „cocoşi“ cu 2-1: "Avem neapărată nevoie de victorie sâmbătă. Este extrem de important să facem un joc bun. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii în teren şi să dăm dovadă de altruism."

ANTRENAMENT Tricolorii, păziţi pe plajă de „gorile“

Naţionala de fotbal a efectuat primele două antrenamente (cel de luni seară şi cel de ieri-dimineaţă) pe plaja Hotelului „Rex“, din Mamaia. La alergarea pe nisip, jucătorii au fost atent păziţi. Trei echipaje de jandarmi (circa 20 de persoane) şi o mână de vlăjgani negricioşi, cu ocupaţie incertă şi alură dubioasă, au avut grijă ca dezmorţirea vedetelor să nu fie perturbată. „Tuciuriii“ s-au întrebuinţat zdravăn pentru a izgoni un câine care s-a luat după jucători, în timp ce aceştia fugeau!

Selecţionerul le-a arătat fotbaliştilor abia aseară iarba, la şedinţa de pregătire desfăşurată pe terenul de rugby din incinta complexului în care se află şi stadionul „Farul“.

Astăzi urmează să fie puse în vânzare bilete de intrare la meciul toamnei.

„Cocoşul“ Domenech, pe cracă   Nici printre „cocoşi“ nu este linişte. Francezul Raymond Domenech trăieşte zile decisive la naţională. „Probabil se gândeşte mereu că va fi ultimul său meci“, crede atacantul Claudiu Keşeru, legitimat la FC Nantes.

Presa franceză apreciază că antrenorul va fi demis în cazul unui rezultat negativ în partida de sâmbătă, iar numele cel mai vehiculat pentru a-l înlocui pe Domenech este cel al fostului căpitan al „cocoşilor“, Didier Deschamps. Domenech trăieşte însă departe de zbucium: „Cu România e un meci important, dar nu decisiv“. Ribery, primul la nemţi Adversarii de sâmbătă ai României s-au reunit ieri, la Clairefontaine, fără mijlocaşul Lassana Diarra, accidentat la genunchiul stâng, dar cu atacantul Nicolas Anelka, incert până ieri din cauza unor probleme de sănătate. Contra României va juca „magicianul“ Franck Ribery, recuperat după o accidentare. Legitimat la Bayern, adversara Stelei în Liga Campionilor, „Scarface“ a fost desemnat de Asociaţia Fotbaliştilor din Germania cel mai bun jucător din Bundesliga în sezonul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News