Văcăroiu are drum liber spre Curtea de Conturi

Văcăroiu are drum liber spre Curtea de Conturi

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, se pregăteşte să preia şefia Curţii de Conturi, după ce ieri Curtea Constituţională a decis că legea de funcţionare a instituţiei nu are nicio problemă.

Până la numirea lui Văcăroiu mai e nevoie doar de semnătura preşedintelui Traian Băsescu, pentru promulgarea legii.   Odată trecut hopul Curţii Constituţionale, preşedintele Senatului a recunoscut ieri pentru prima dată că este interesat de şefia Curţii de Conturi. „Sigur că ar fi o opţiune. Din partea mea nu am luat o decizie, dar la partid se hotărăşte totul“, a spus Văcăroiu citat de Mediafax. Până la promulgare însă, acesta se arată rezervat. „Pentru asta este o singură condiţie: legea să fie promulgată, deci să existe bază legală. Preşedintele, conform Constituţiei, are la dispoziţie încă 10 zile pentru a promulga acest proiect de lege“, a declarat Văcăroiu. Până atunci, funcţionarea Curţii de Conturi este în „stand by“, deoarece mandatul consilierilor de conturi a expirat pe 30 septembrie. Preşedintele Curţii, Dan Drosu Şaguna, ne-a declarat că şi-a delegat competenţele către secretarul general, iar până la numirea noii conduceri „supervizează doar activitatea funcţionarilor, dar nu semnează documente“.

Decizia asupra constituţionalităţii legii Curţii de Conturi a fost luată cu o surprinzătoare rapiditate. Contrar cutumei instituţiei, judecătorii, printre care şi foşti senatori, colegi cu Văcăroiu, au analizat şi respins sesizarea de neconstituţionalitate cu o săptămână mai devreme decât era termenul prevăzut.

Iniţial, Curtea anunţase că va analiza pe 8 octombrie sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea legii. Sesizarea PDL, care acuza dubla legiferare, a fost respinsă de Curtea Constituţ ională, chiar dacă cu câteva luni înainte Curtea atrăgea atenţia parlamentului în legătură cu acest fenomen. Legea Curţii de Conturi l-a nemulţumit şi pe preşedintele Băsescu, care ceruse parlamentului să corecteze anumite prevederi. Judecătorii au considerat că modificările parlamentarilor sunt în regulă.

De ce „prietenii“ de la Curte au judecat fulger

Rapiditatea Curţii are o explicaţie. Văcăroiu trebuie să preia şefia Curţii de Conturi înainte de alegeri, în actuala legislatură. Poziţia sa a fost deja negociată de PSD şi PNL şi există o majoritate parlamentară pro-Văcăroiu.

În plus, el trebuie să-şi retragă candidatura de la Argeş, pentru a nu încurca partidul cu o retragere după alegeri. Termenul pentru finalizarea candidaturilor la BEC este 21 octombrie, moment la care Văcăroiu trebuie să fie deja instalat la Curtea de Conturi.   După numire, acesta ar putea să mai rămână preşedinte al Senatului pentru încă 30 de zile, cât îi permite legea, şi astfel să-şi încheie cel de-al treilea mandat de senator şi să beneficieze complet de pensia de parlamentar.

Ne puteți urmări și pe Google News