CARIERĂ. Columbianul care a obţinut de curând cetăţenia română şi-a ales o meserie care îi asigură, aproape zi de zi, întâlnirea cu cele mai frumoase femei.
Gabriel Hennessey este unul dintre cei mai apreciaţi fotografi din România. S-a specializat în fotografii dedicate presei „glossy“, pentru care a realizat numeroase pictoriale. I-au fost „modele“, pe rând, Elena Udrea, Ileana Lazariuc, Anna Lesko, Andreea Esca, Jojo, Monica Dascălu sau Maria Marinescu.
Şi-a format ochiul mai întâi ca arhitect, iar după aceea s-a orientat către fotografia de modă, nu printr-o conjunctură oarecare, ci pentru că i-a plăcut foarte mult acest domeniu. „Asta am dorit, eu întotdeauna am fost aproape de lumea modei“, spune Hennessey.
„România m-a primit cu braţele deschise“
De jumătate de an este cetăţean român. A venit din Columbia în urmă cu 13 ani şi a reuşit să ajungă unul dintre cei mai cunoscuţi expaţi din România. A depus jurământul de credinţă pentru ţara adoptivă, cea în care a reuşit să-şi îndeplinească visurile. Nu se ştie ce-ar fi făcut dacă ar fi rămas în Columbia, cert este că acum este un nume „cu greutate“ în moda românească.
„În România, am reuşit să mă realizez profesional, m-a primit de la început cu braţele deschise şi m-am simţit foarte bine, părinţii mei sunt fericiţi pentru că eu sunt fericit şi reuşesc să mă împlinesc aici“, spune Gabriel. Îşi vizitează ţara natală cel puţin o dată pe an, de obicei în decembrie. Acolo îl aşteaptă părinţii şi fratele, care este economist. Spune că s-a adaptat foarte uşor în România, situată la aproximativ 10.000 de kilometri de Columbia. „Ţările noastre nu diferă foarte mult, suntem latini şi semănăm în multe aspecte. În plus, am ajuns aici când aveam 21 de ani şi la vârsta aceea te adaptezi uşor.“
13, cu noroc
Dacă face un mic bilanţ după cei 13 ani petrecuţi în Bucureşti, Gabriel este încercat mai întâi de un sentiment de mândrie. „Mă mândresc, de exemplu, că am venit aici ca student la Arhitectură, fără să cunosc pe nimeni, şi azi pot să fac o expoziţie foto. Până acum a fost frumos, am descoperit fotografia, am o meserie frumoasă, oameni apropiaţi şi mă simt bine.“
Chiar dacă şi-a făcut deja un renume pe piaţa românească şi ar putea să accepte contracte mai puţine, dar foarte bine plătite, Hennessey mărturiseşte că preferă să accepte majoritatea joburilor care i se oferă. „Aşa, câştig şi bani şi învăţ zi de zi ceva nou“, îşi motivează acesta „tactica de lucru“. În plus, nu trebuie să ignore nici concurenţa, despre care spune că e mare şi nu-şi permite să rateze joburile bune.
„Fiecare vedetă are temperamentul ei“
Gabriel afirmă că la o şedinţă foto se înţelege din ochi cu ceilalţi membri ai echipei şi nu este loc de orgolii specifice artiştilor. „Ne punem de acord cu ce avem de făcut. Fiind un job de echipă, în care ne înţelegem din ochi, nu intrăm peste celălalt.“ Iar dacă întâlneşte o divă „cu fiţe“, Gabriel nu-şi pierde uşor răbdarea. „Fiecare vedetă are temperamentul ei... ca orice om.“
Cum judecă Gabriel frumuseţea, obiectul muncii sale? „Depinde. Un fotomodel frumos are anumite măsuri, are «oase» bune. Dacă e să vorbim în general, o femeie frumoasă este aceea care radiază, care are o poveste de spus... e greu de explicat.“
Madonna şi Angelina Jolie, pe lista lui Hennessey
Chiar dacă provine dintr-o ţară „pepinieră“ de femei frumoase, abonate la titlurile de „Miss“, fotograful de origine columbiană găseşte că şi femeile românce se bucură de gena frumuseţii şi spune că majoritatea ştiu să şi-o pună în valoare.
Cele care îl inspiră la momentul actual sunt Madonna şi Angelina Jolie, pe care şi-ar dori mult să le fotografieze.
Spune că se câştigă bine în domeniul său, însă doar dacă este vorba de cei din „top cinci“. „Eu, da, câştig bine, dar se poate şi mai bine. Mulţi clienţi încă nu plătesc cum trebuie, iar noi, fotografii, ar trebui să fim mai uniţi. Dacă vor exista fotografi de un anumit calibru care fac dumping, cu toţii avem de pierdut. Eu menţin preţurile sus şi, în general, merge.“
PERSONAL
Hennessey, un boem
Gabriel Hennessey spune că, în prezent, este implicat într-o relaţie. „Am o iubită, e o femeie specială.“ Prietenul său cel mai bun, Viorel Titu, îi este totodată asistent şi discipol. Lucrările lui Steven Meisel, Peter Lindbergh şi Richard Avedon constituie un model pentru Hennessey. Columbianul strămutat la Bucureşti povesteşte că obişnuieşte să se plimbe prin centrul vechi al Capitalei, merge la sala de sport, la cinema şi iese din când în când în cluburi. EXPOZIŢIE
„Natural Born Beauties“
Luna septembrie a fost însemnată cu roşu în calendarul lui Gabriel Hennessey, deoarece şi-a prezentat prima expoziţie din cariera sa. „Natural Born Beauties“ este un proiect realizat împreună cu Mihaela Berciu în cadrul unei campanii împotriva cancerului şi conţine portretele celor mai cunoscute femei din România, care au acceptat să se lase fotografiate fără machiaj.
Acestea sunt Anamaria Marinca, Andreea Esca, Camelia Şucu, Andreea Berecleanu, Malvina Cervenschi, Ileana Lazariuc, Adela Popescu, Cristina Copos, Mihaela Geoană şi Monica Bârlădeanu. Lucrările sale au fost vândute în scop caritabil pentru suma de 31.000 de euro. „Ideea a apărut într-un moment în viaţa mea în care căutam adevăratele valori în meseria mea şi, mai important, în oameni, aşadar am vrut să «scap» de măşti, minciuni sau trucuri şi să arătăm frumuseţea pură, aşa cum e când iubita se trezeşte lângă tine dimineaţa.“
ALEGERE
„Ce bărbat ţi se potriveşte?“
„3 bărbaţi, 3 generaţii, 3 caractere diferite. Tu pe care l-ai alege şi ce spune asta despre tine?“ BBDO Worldwide a dat publicităţ ii, anul acesta, un studiu realizat în 18 ţări despre cei născuţi între 1964 şi 1979, numiţi generaţia „X“. Au luat însă în considerare şi celelalte generaţii, „Y“ (1979-1990) şi „Baby Boomers“ (1943-1963). Iată ce concluzii s-au tras în urma studiului. Pentru reprezentanţii generaţiei „X“, jobul este foarte important. Celor din generaţia „Y“ le plac tradiţiile şi ideea de cămin. Au o atitudine uşor ironică faţă de viaţă, dar pun mare preţ pe educaţie. Reprezentanţii generaţ iei „Baby Boomers“ sunt caracterizaţ i de conservatorism şi tradiţ ionalism. Au o uşoară nostalgie faţă de unele aspecte ale trecutului. (Ioana Moldoveanu, Andreea Dârzu)
Citiţi continuarea în numărul din octombrie al revistei „Unica“, la rubrica „Special psiho“.