UEFA a iertat gruparea "câinilor" de excluderea din cupele europene după incidentele de la Nijmegen, dar între acţionari a reînceput războiul.
Clubul de fotbal Dinamo Bucureş ti a fost sancţionat ieri de către Comisia de Disciplină a UEFA cu suma de 20.000 de franci elveţieni (aproximativ 12.500 de euro), în urma incidentelor iscate săptă mâna trecută de fanii „roş-albilor“ la meciul cu NEC Nijmegen, din turul întâi al Cupei UEFA (câştigată de olandezi cu 1-0). Odată cu pedeapsa pecuniară, gruparea din Ştefan cel Mare a primit şi un ultim avertisment din partea forului continental.
Decizia de ieri nu i-a surprins pe dinamoviş ti. Aceştia fuseseră preveniţi de Ionuţ Lupescu - director general la FRF şi fost jucător la Dinamo.
Gaşca lui Ioan Becali îl încolţeşte pe Badea
„S-a luat decizia corectă, după ce s-a făcut analiza video a faptelor. Eram sigur că aşa se va rezolva“, a reacţionat Mircea Rednic, antrenorul „câinilor“. Oficialii UEFA au fost de părere că scandalul de la Nijmegen nu a fost grav. „E corectă decizia. Încadrarea s-a făcut aşa cum am prevăzut. Ni s-a cerut un punct de vedere, în care am scos în evidenţă viciile de organizare ale olandezilor. Observatorul a scris doar o pagină cu ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul meciului“, a spus Nicolae Badea, preşedintele de la Dinamo.
După incidentele din Olanda, între acţionarii de la Dinamo a intrat râca. Preşedintele Nicolae Badea este înghesuit de foşti şi actuali acţionari. Primul care şi-a arătat colţii a fost Vasile Turcu. Nemulţumit că el este înjurat de suporteri (pe care i-a acuzat că sunt plă- tiţi şi manevraţi de Badea), în timp ce şeful său este aplaudat, Turcu a declan- şat atacurile împotriva principalului om din club. Aceeaşi temă a preluat-o ieri şi Gigi Neţoiu, un personaj fidel „taberei Becali“, ca şi Turcu.
Ioan Becali, Neţoiu şi Turcu încearcă de multă vreme alungarea lui Badea de la Dinamo, dar până acum tentativele lor n-au avut succes. Turcu ameninţă, mai nou, că-şi vinde acţiunile, dacă nu va reuşi să pună mâna pe Dinamo! Cei doi au încercat să provoace o criză, punându-i lui Badea în cârcă răspunderea pentru eventuala excludere din cupele europene, pentru a putea prelua frâiele clubului.
„Domnul Turcu era ocupat să dea declaraţii la televizor când noi redactam cele şase pagini trimise la UEFA, în care făceam încadrarea incidentelor şi explicam ceea ce s-a întâmplat! Am lucrat la aceste documente de sâmbătă până luni. Acuzaţiile lui sunt nişte prostii! Sunt contre de stadion!“, a replicat dur Badea.
„Domnul Turcu era ocupat să dea declaraţii la televizor când noi redactam cele şase pagini trimise la UEFA, în care făceam încadrarea incidentelor şi explicam ceea ce s-a întâmplat!“, Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Dinamo