Cu rolele şi skateboardul pe treptele Palatului Parlamentului
- Adam Popescu
- 16 septembrie 2008, 19:17
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, azi, cererea unei societăţi de a organiza un concurs de role şi skateboarding pe treptele Palatului Parlamentului şi pe o parte din parcarea acestuia.
La competiţia care va avea loc pe data de 23 octombrie, intrarea va fi liberă, iar numărul de persoane care vor face parte din public şi care a fost aprobat de Camera Deputaţilor este de o sută.
La manifestarea sportivă, ce va avea loc între orele 14.00 şi 19.00, organizatorii vor utiliza 100 metri de garduri de protecţie pentru a delimita zona de concurs de zona de public.
Fondul sonor va fi asigurat de "o sursă de muzică ce va funcţiona pe energie proprie, însă doar cu scop ambiental, la un volum mediu", se arată în documentul înaintat Biroului Permanent al Camerei.
Concurenţii vor fi evaluaţi în funcţie de mobilitate, originalitate şi aptitudinile lor pentru sporturile urbane.
Societatea Neo Media Invest a asigurat că locaţia în care se va desfăşura concursul nu va suferi.