Preşedintele României, Traian Băsescu, va efectua săptămâna viitoare o vizită de stat în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Lee Myung-bak, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Cu prilejul acestei vizite va fi semnată o Declaraţie Comună privind ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic.
Traian Băsescu va participa, cu ocazia vizitei, la un forum economic de cooperare România-Republica Coreea, la care vor lua parte reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante companii sud-coreene, se arată în comunicat.
Vizita va cuprinde, de asemenea, o întrevedere cu preşedintele Adunării Naţionale coreene şi cu preşedintele Asociaţiei Parlamentare de Prietenie Coreea-România.
În încheierea vizitei, preşedintele României se va întâlni cu o delegaţie de profesori şi studenţi din cadrul Departamentului de Limbă şi Literatura Româna al Universităţii de Studii Internaţionale Hankuk.