În luna iulie, salariul mediu nominal brut a fost de 1769 lei, cu 1,8% mai mare faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1308 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 35 lei (2,7%). Majorarea salariilor a avut loc în contextul acordărilor de prime, inclusiv a primelor de vacanţă, negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3214 lei), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (732 lei).
Astfel, creşteri cuprinse între 11% şi 18% au fost consemnate în industria mijloacelor de transport rutier, fabricarea produselor din tutun, activităţi de asigurări ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) şi industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari.
Majorări de salarii între 7% şi 10% au fost înregistrate în edituri, poligrafie şi reproducerea înregistrărilor pe suporţi, industria altor mijloace de transport, industria minieră, industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie, industria de maşini şi aparate electrice, administraţie publică şi activităţi anexe şi auxiliare de transport.
Cea mai mică mărire de salariu, cuprisă între 5% şi 7%, s-a realizat în informatică şi cercetare-dezvoltare, transporturi tereste; captarea, tratarea şi distribuţia apei, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, hoteluri şi restaurante, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, producţia de mobilier şi alte activităţi industriale şi construcţii. Scăderile câştigului salarial mediu net în luna iulie 2008 faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime şi sume din profitul net în luna anterioară sau de realizarea unei producţii mai mici, astfel: cu 13,9% în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii, respectiv, cu 7,9% în activitatea de sănătate şi asistenţă socială; între 1% şi 3,5% în activităţile: poştă şi telecomunicaţii, învăţământ, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii), activităţi de poştă si curier şi industria metalurgică.
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 25,8%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a înregistrat o creştere cu 15,4%.