O biserică din Capitală va primi hramul "Cuviosul Teoctist"

O biserică din Capitală va primi hramul "Cuviosul Teoctist"

La iniţiaiva Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Mănăstirii Sfinţilor Români din Bucureşti va primi, începând de mâine, un al doilea hram, al Cuviosului Teoctist.

Decizia, adoptată în cadrul Adunării Eparhiale din 27 mai 2008, a avut ca scop "cinstire a ctitorului acestei noi vetre monahale din Bucureşti, vrednicul de pomenire Părintele Patriarh Teoctist".

Construcţia bisericii a început în anul 2003, din iniţiativa Patriarhului Teoctist, care considera că, "prin înălţarea bisericii şi mănăstirii închinate Duminicii Sfinţilor Români, precum şi a unui corp de chilii pentru monahi în incinta Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, a înviat, prin harul lui Dumnezeu, ctitoria din jurul bisericii Schitul Maicilor a fericitului întru pomenire Patriarh Justinian, demolată în 1982".

La sfinţirea din 29 octombrie 2006, noua biserică şi-a îmbogăţit zestrea cu părticele din moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ale Sfinţilor Dionisie şi Ambrozie, Episcopii Mediolanului.

Sursa:Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News