Gimnastele au ratat podiumul la individual compus

Gimnastele au ratat podiumul la individual compus

Steliana Nistor a ocupat locul cinci al concursului de individual compus, din cadrul întrecerilor de gimnastică programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.

A doua reprezentantă a României în concursul de individual compus, Sandra Izbaşa, a terminat a opta.

Nistor a obţinut note foarte bune la paralele şi bârnă (15,975 şi 15,550), dar a greşit destul de mult la sărituri şi mai ales la sol, unde a primit din partea arbitrilor doar 14,500.

Izbaşa a avut un exerciţiu la sol foarte bine executat, dar paralele au fost punctul ei slab.

Aurul şi argintul probi au revenit reprezentantelor Statelor Unite ale Americii, Nastia Liukin şi "spiriduşul" Shawn Johnson. Doar bronz olimpic pentru gazde, prin Yang Yilin. China cucerise până în această dimineaţă toate cele trei medalii de aur puse în joc, la echipe feminin, echipe masculin şi individual compus masculin. Clasament final:

1.Nastia Liukin (SUA) 63.325

2.Shawn Johnson (SUA) 62.725

3. Yang Yilin (China) 62.650

4. Ksenia Semenova (Rusia) 61.925

5.Steliana Nistor (România) 61.050

6.Jiang Yuyuan (China) 60.900

7.Anna Pavlova (Rusia) 60.825 8.Sandra Izbaşa (România) 60.750

...........

24. Gaelle Mys (Belgia) 53.950

Ne puteți urmări și pe Google News