Sarkozy propune comisarii 2 în 1

Sarkozy propune comisarii 2 în 1

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, ia în considerare ideea ca ţări de "culturi şi limbi asemănătoare" să aibă un comisar european comun în noua formă a Comisiei Europene, scrie "Die Welt".

Propunerea lui Sarkozy oferă soluţie la una dintre problemele tehnice ale reformei instituţionale, blocată de respingerea Tratatului de la Lisabona de căre Irlanda.

Tratatul de la Nisa, actualmente în vigoare, stipulează reducerea numărului de membri ai Comisiei UE. Documentul prevede un sistem de rotaţie a comisarilor europeni, „bazat pe principiul egalităţii“ şi convenit de statele membre „în mod unanim“, dar liderii europeni nu au stabilit cum va funcţiona, de fapt, acest sistem.

Dacă Tratatul de Lisabona va intra în cele din urmă în vigoare, numărul comisarilor va fi în mod automat redus la două treimi din numărul statelor care erau membre ale UE în 2004. În ambele cazuri, sistemul de desemnare a comisarilor va provoca dezbateri complicate, în condiţiile în care fiecare stat membru va dori să îşi păstreze influenţa în cadrul UE.

„O glumă nereuşită de vară“

Propunerea lui Sarkozy, deocamdată informală şi vehiculată doar de publicaţia germană, merge pe ideea că ţările care împărtăşesc o cultură şi o limbă pot împărţi şi un comisar european. Printre statele care s-ar putea grupa pentru a-şi desemna un reprezentant la Bruxelles, EUObserver enumeră Germania şi Austria, Belgia, Olanda şi Luxemburg sau Marea Britanie şi Irlanda.

Prima reacţie, negativă, a venit de la Austria, ţara care ar trebui să împartă un comisar cu Germania. Ministrul austriac de externe, Ursula Plassnik, a precizat simplu că „propunerea franceză nu poate fi luată în serios“. Ideea unor comisari europeni comuni „nu poate fi nici măcar o glumă nereuşită de vară“, a adăugat oficialul austriac.

Ne puteți urmări și pe Google News